1. La Ónceput, Dumnezeu a făcut cerurile şi păm‚ntul.
  2. Păm‚ntul era pustiu şi gol; peste faţa ad‚ncului de ape era Óntuneric, şi Duhul lui Dumnezeu se mişca pe deasupra apelor.
  3. Dumnezeu a zis: ÑSă fie lumină!î Şi a fost lumină.
  4. Dumnezeu a văzut că lumina era bună; şi Dumnezeu a despărţit lumina de Óntuneric.
  5. Dumnezeu a numit lumina zi, iar Óntunericul l-a numit noapte. Astfel, a fost o seară, şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua Ónt‚i.
  6. Dumnezeu a zis: ÑSă fie o Óntindere Óntre ape, şi ea să despartă apele de ape.î
  7. Şi Dumnezeu a făcut Óntinderea, şi ea a despărţit apele care sunt dedesubtul Óntinderii de apele care sunt deasupra Óntinderii. Şi aşa a fost.
  8. Dumnezeu a numit Óntinderea cer. Astfel, a fost o seară, şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua a doua.
  9. Dumnezeu a zis: ÑSă se str‚ngă la un loc apele care sunt dedesubtul cerului, şi să se arate uscatul!î Şi aşa a fost.
  10. Dumnezeu a numit uscatul păm‚nt, iar grămada de ape a numit-o mări. Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun.
  11. Apoi Dumnezeu a zis: ÑSă dea păm‚ntul verdeaţă, iarbă cu săm‚nţă, pomi roditori, care să facă rod după soiul lor şi care să aibă Ón ei săm‚nţa lor pe păm‚nt.î Şi aşa a fost.
  12. Păm‚ntul a dat verdeaţă, iarbă cu săm‚nţă după soiul ei, şi pomi care fac rod şi care Óşi au săm‚nţa Ón ei, după soiul lor. Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun.
  13. Astfel, a fost o seară, şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua a treia.
  14. Dumnezeu a zis: ÑSă fie nişte luminători Ón Óntinderea cerului, ca să despartă ziua de noapte; ei să fie nişte semne care să arate vremurile, zilele şi anii;
  15. şi să slujească de luminători Ón Óntinderea cerului, ca să lumineze păm‚ntul.î Şi aşa a fost.
  16. Dumnezeu a făcut cei doi mari luminători, şi anume: luminătorul cel mai mare ca să stăp‚nească ziua, şi luminătorul cel mai mic ca să stăp‚nească noaptea; a făcut şi stelele.
  17. Dumnezeu i-a aşezat Ón Óntinderea cerului, ca să lumineze păm‚ntul,
  18. să stăp‚nească ziua şi noaptea, şi să despartă lumina de Óntuneric. Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun.
  19. Astfel, a fost o seară, şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua a patra.
  20. Dumnezeu a zis: ÑSă mişune apele de vieţuitoare, şi să zboare păsări deasupra păm‚ntului pe Óntinderea cerului.î
  21. Dumnezeu a făcut peştii cei mari şi toate vieţuitoarele care se mişcă şi de care mişună apele, după soiurile lor; a făcut şi orice pasăre Ónaripată după soiul ei. Dumnezeu a văzut că erau bune.
  22. Dumnezeu le-a binecuv‚ntat, şi a zis: ÑCreşteţi, Ónmulţiţi-vă, şi umpleţi apele mărilor; să se Ónmulţească şi păsările pe păm‚ntî.
  23. Astfel a fost o seară, şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua a cincea.
  24. Dumnezeu a zis: ÑSă dea păm‚ntul vieţuitoare după soiul lor, vite, t‚r‚toare şi fiare păm‚nteşti, după soiul lor.î Şi aşa a fost.
  25. Dumnezeu a făcut fiarele păm‚ntului după soiul lor, vitele după soiul lor şi toate t‚r‚toarele păm‚ntului după soiul lor. Dumnezeu a văzut că erau bune.
  26. Apoi Dumnezeu a zis: ÑSă facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; el să stăp‚nească peste peştii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot păm‚ntul şi peste toate t‚r‚toarele care se mişcă pe păm‚nt.î
  27. Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut.
  28. Dumnezeu i-a binecuv‚ntat, şi Dumnezeu le-a zis: ÑCreşteţi, Ónmulţiţi-vă, umpleţi păm‚ntul, şi supuneţi-l; şi stăp‚niţi peste peştii mării, peste păsările cerului, şi peste orice vieţuitoare care se mişcă pe păm‚nt.î
  29. Şi Dumnezeu a zis: ÑIată că v-am dat orice iarbă care face săm‚nţă şi care este pe faţa Óntregului păm‚nt, şi orice pom, care are Ón el rod cu săm‚nţă: aceasta să fie hrana voastră.î
  30. Iar tuturor fiarelor păm‚ntului, tuturor păsărilor cerului, şi tuturor vietăţilor care se mişcă pe păm‚nt, care au Ón ele o suflare de viaţă, le-am dat ca hrană toată iarba verde.î Şi aşa a fost.
  31. Dumnezeu S-a uitat la tot ce făcuse; şi iată că erau foarte bune. Astfel a fost o seară, şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua a şasea.

Постоянная ссылка на эту страницу bibleonline.ru/bible/ron/01/01/.

Выбор перевода и языка



© Библия Онлайн, 2003-2017