1. Domnul a vorbit lui Iosua, şi a zis:
  2. ÑVorbeşte copiilor lui Israel, şi spune-le: Hotăr‚ţi-vă cum v-am poruncit prin Moise, cetăţi de scăpare,
  3. unde să poată fugi ucigaşul care va omorÓ pe cineva fără voie, fără să aibă vreun g‚nd să-l omoare; ele să vă fie un loc de scăpare Ómpotriva răzbunătorului s‚ngelui.
  4. Ucigaşul să fugă Óntr-una din aceste cetăţi, să se oprească la intrarea porţii cetăţii, şi să spună Ónt‚mplarea lui bătr‚nilor cetăţii aceleia; ei să-l primească la ei Ón cetate, şi să-i dea o locuinţă, ca să locuiască Ómpreună cu ei.
  5. Dacă răzbunătorul s‚ngelui Ól va urmări, ei să nu dea pe ucigaş Ón m‚inile lui; căci fără să vrea a omor‚t pe aproapele lui, şi fără să-i fi fost vrăjmaş mai Ónainte.
  6. El să răm‚nă Ón cetatea aceasta p‚nă se va Ónfăţişa Ónaintea adunării ca să fie judecat, p‚nă la moartea marelui preot care va fi atunci Ón slujbă. Atunci, ucigaşul să se Óntoarcă şi să intre iarăşi Ón cetatea şi Ón casa lui, Ón cetatea de unde fugiseî.
  7. Ei au pus deoparte Chedeşul, Ón Galileia, Ón muntele lui Neftali; Sihemul Ón muntele lui Efraim; şi Chiriat-Arba, sau Hebronul, Ón muntele lui Iuda.
  8. Şi de cealaltă parte a Iordanului, la răsăritul Ierihonului, a ales Beţerul, Ón pustie, Ón c‚mpie, Ón seminţia lui Ruben; Ramot Ón Galaad, Ón seminţia lui Gad; şi Golan, Ón Basan, Ón seminţia lui Manase.
  9. Acestea au fost cetăţile hotăr‚te pentru toţi copiii lui Israel şi pentru străinul care locuieşte Ón mijlocul lor, pentru ca cel ce va ucide pe cineva fără voie să poată fugi Ón ele, şi să nu moară ucis de m‚na răzbunătorului s‚ngelui, Ónainte de a se Ónfăţişa Ónaintea adunării.

Постоянная ссылка на эту страницу bibleonline.ru/bible/ron/06/20/.

Выбор перевода и языка



© Библия Онлайн, 2003-2017