1. Atunci Iosua a chemat pe Rubeniţi, pe Gadiţi şi jumătatea din seminţia lui Manase.
  2. Şi le-a zis: ÑVoi aţi păzit tot ce v-a poruncit Moise, robul Domnului, şi aţi ascultat de glasul meu Ón tot ce v-am poruncit.
  3. N-aţi părăsit pe fraţii voştri, de o bună bucată de vreme p‚nă Ón ziua de azi; şi aţi păzit r‚nduielile şi poruncile Domnului, Dumnezeului vostru.
  4. Acum c‚nd Domnul, Dumnezeul vostru, a dat odihnă fraţilor voştri, cum le spusese, Óntoarceţi-vă şi duceţi-vă la corturile voastre, Ón ţara dată Ón stăp‚nirea voastră, pe care v-a dat-o Moise, robul Domnului, dincolo de Iordan.
  5. Aveţi grijă numai să păziţi şi să Ómpliniţi poruncile şi legile pe care vi le-a dat Moise, robul Domnului: să iubiţi pe Domnul, Dumnezeul vostru, să umblaţi Ón toate căile Lui, să ţineţi poruncile Lui, să vă alipiţi de El, şi să-I slujiţi din toată inima voastră şi din tot sufletul vostru.î
  6. Şi Iosua i-a binecuv‚ntat şi le-a dat drumul; şi ei au plecat la corturile lor.
  7. Moise dăduse unei jumătăţi din seminţia lui Manase o moştenire Ón Basan, şi Iosua a dat celeilalte jumătăţi o moştenire l‚ngă fraţii lor, dincoace de Iordan, la apus.
  8. C‚nd i-a trimis Iosua la corturile lor, i-a binecuv‚ntat, şi le-a zis: ÑVoi vă Óntoarceţi la corturile voastre cu mari bogăţii, cu foarte multe turme, şi cu o mare mulţime de argint, de aur, de aramă, de fier, şi de Ómbrăcăminte. Œmpărţiţi cu fraţii voştri prada luată de la vrăjmaşii voştri.î
  9. Fiii lui Ruben, fiii lui Gad, şi jumătate din seminţia lui Manase, s-au Óntors acasă, lăs‚nd pe copiii lui Israel la Silo, Ón ţara Canaanului, ca să se ducă Ón ţara Galaadului, care era moşia lor şi unde se aşezaseră, cum poruncise lui Moise Domnul.
  10. C‚nd au ajuns pe malurile Iordanului, care fac parte din ţara Canaanului, fiii lui Ruben, fiii lui Gad şi jumătate din seminţia lui Manase, au zidit acolo un altar l‚ngă Iordan, un altar a cărui mărime izbea privirile.
  11. Copiii lui Israel au auzit zic‚ndu-se: ÑIată că fiii lui Ruben; fiii lui Gad şi jumătate din seminţia lui Manase, au zidit un altar Ón faţa ţării Canaanului, pe malurile Iordanului, Ón părţile copiilor lui Israel.î
  12. C‚nd au auzit copiii lui Israel lucrul acesta, toată adunarea copiilor lui Israel s-a str‚ns la Silo, ca să se suie Ómpotriva lor şi să se bată cu ei.
  13. Copiii lui Israel au trimis la fiii lui Ruben, la fiii lui Gad şi la jumătatea din seminţia lui Manase, Ón ţara Galaadului, pe Fineas, fiul preotului Eleazar,
  14. şi zece căpetenii cu el, c‚te o căpetenie de fiecare casă părintească pentru fiecare din seminţiile lui Israel; toţi erau căpetenii de casă părintească Óntre miile lui Israel.
  15. Ei au venit la fiii lui Ruben, la fiii lui Gad şi la jumătate din seminţia lui Manase, Ón ţara Galaadului, şi le-au vorbit, astfel:
  16. ÑAşa vorbeşte toată adunarea Domnului: ,Ce Ónseamnă păcatul acesta pe care l-aţi săv‚rşit faţă de Dumnezeul lui Israel, şi pentru ce vă abateţi acum de la Domnul, zidindu-vă un altar ca să vă răzvrătiţi azi Ómpotriva Domnului?
  17. Privim oare ca o nimica nelegiuirea lui Peor, a cărui pată n-am ridicat-o p‚nă acum de peste noi, cu toată urgia pe care a adus-o ea asupra adunării Domnului?
  18. Şi voi vă abateţi astăzi de la Domnul! Dacă vă răzvrătiţi azi Ómpotriva Domnului, m‚ine El Se va m‚nia Ómpotriva Óntregii adunări a lui Israel.
  19. Dacă priviţi ca necurată ţara care este moşia voastră, treceţi Ón ţara care este moşia Domnului, unde este aşezată locuinţa Domnului, şi aşezaţi-vă Ón mijlocul nostru; dar nu vă răzvrătiţi Ómpotriva Domnului, şi nu vă despărţiţi de noi, zidindu-vă un altar, afară de altarul Domnului, Dumnezeului nostru!
  20. Acan, fiul lui Zerah, n-a săv‚rşit oare un păcat cu privire la lucrurile date spre nimicire, şi nu S-a aprins de m‚nie Domnul Ómpotriva Óntregii adunări a lui Israel? Şi el n-a fost singurul care a pierit din pricina nelegiuirii lui.î
  21. Fiii lui Ruben, fiii lui Gad şi jumătate din seminţia lui Manase, au răspuns astfel căpeteniilor peste miile lui Israel:
  22. ÑDomnul Dumnezeu, Cel Atotputernic, Domnul Dumnezeu, Cel Atotputernic, ştie, şi Israel Ónsuşi să ştie lucrul acesta! Dacă din răzvrătire şi păcătuire Ómpotriva Domnului am făcut lucrul acesta, să nu ne vină Ón ajutor Domnul Ón ziua aceasta!
  23. Dacă ne-am zidit un altar ca să ne abatem de la Domnul, ca să aducem pe el arderi de tot şi daruri de m‚ncare, şi ca să aducem pe el jertfe de mulţumiri, Domnul să ne ceară socoteală de aceasta!
  24. Am făcut lucrul acesta mai degrabă de frică, g‚ndindu-ne că Óntr-o zi s-ar putea ca fiii voştri să zică fiilor noştri: ,Ce legătură este Óntre voi şi Domnul, Dumnezeul lui Israel?
  25. Domnul a pus Iordanul hotar Óntre noi şi voi, fii ai lui Ruben şi fii ai lui Gad: voi n-aveţi parte de Domnul!í ñ Şi fiii voştri ar face astfel ca fiii noştri să nu se mai teamă de Domnul.
  26. De aceea am zis: ,Să ne zidim deci un altar, nu pentru arderi de tot şi pentru jertfe:
  27. ci ca o mărturie Óntre noi şi voi, Óntre urmaşii noştri şi ai voştri, că voim să slujim Domnului, Ónaintea Feţei Lui, prin arderile noastre de tot şi prin jertfele noastre de ispăşire şi de mulţumiri, ca să nu zică fiii voştri Óntr-o zi fiilor noştri: ,Voi n-aveţi parte de Domnul!í
  28. Noi am zis: ,Dacă mai t‚rziu ne vor vorbi astfel nouă sau urmaşilor noştri, vom răspunde: ,Priviţi chipul altarului Domnului, pe care l-au făcut părinţii noştri, nu pentru arderi de tot şi pentru jertfe, ci ca mărturie Óntre noi şi voi.
  29. Departe de noi g‚ndul să ne răzvrătim Ómpotriva Domnului şi să ne abatem astăzi de la Domnul, zidind un altar pentru arderi de tot, pentru daruri de m‚ncare şi pentru jertfe, afară de altarul Domnului, Dumnezeului nostru, care este Ónaintea locaşului Lui!î
  30. C‚nd au auzit preotul Fineas, şi căpeteniile adunării, căpeteniile peste miile lui Israel, care erau cu el, cuvintele pe care le-au rostit fiii lui Ruben, fiii lui Gad şi fiii lui Manase, au rămas mulţumiţi.
  31. Şi Fineas, fiul preotului Eleazar, a zis fiilor lui Ruben, fiilor lui Gad, şi fiilor lui Manase: ÑCunoaştem acum că Domnul este Ón mijlocul nostru, fiindcă n-aţi săv‚rşit păcatul acesta Ómpotriva Domnului; şi aţi izbăvit astfel pe copiii lui Israel din m‚na Domnuluiî.
  32. Fineas, fiul preotului Eleazar, şi căpeteniile, au părăsit pe fiii lui Ruben şi pe fiii lui Gad, şi s-au Óntors din ţara Galaadului Ón ţara Canaanului, la copiii lui Israel, cărora le-au făcut o dare de seamă,
  33. Copiii lui Israel au rămas mulţumiţi; au binecuv‚ntat pe Dumnezeu, şi n-au mai vorbit să se suie Ónarmaţi ca să pustiiască ţara pe care o locuiau fiii lui Ruben şi fiii lui Gad.
  34. Fiii lui Ruben şi fiii lui Gad au numit altarul acela Ed (Martor) Ñcăciî, au zis ei, Ñel este martor Óntre noi că Domnul este Dumnezeuî.

Постоянная ссылка на эту страницу bibleonline.ru/bible/ron/06/22/.

Выбор перевода и языка



© Библия Онлайн, 2003-2017