1. Œn al treilea an al lui Osea, fiul lui Ela, Ómpăratul lui Israel, a Ónceput să domnească Ezechia, fiul lui Ahaz, Ómpăratul lui Iuda.
  2. Avea douăzeci şi cinci de ani c‚nd a ajuns Ómpărat, şi a domnit douăzeci şi nouă de ani la Ierusalim. Mama sa se chema Abi, fata lui Zaharia.
  3. El a făcut ce este plăcut Ónaintea Domnului, Óntocmai cum făcuse tatăl său David.
  4. A Óndepărtat Ónălţimile, a sfăr‚mat st‚lpii idoleşti, a tăiat Astarteele, şi a sfăr‚mat Ón bucăţi şarpele de aramă, pe care-l făcuse Moise, căci copiii lui Israel arseseră p‚nă atunci tăm‚ie Ónaintea lui: Ól numeau Nehuştan.
  5. El şi-a pus Óncrederea Ón Domnul, Dumnezeul lui Israel; şi dintre toţi Ómpăraţii lui Iuda, care au venit după el sau care au fost Ónainte de el, n-a fost nici unul ca el.
  6. El s-a alipit de Domnul, nu s-a abătut de la El, şi a păzit poruncile pe care le dăduse lui Moise Domnul.
  7. Şi Domnul a fost cu Ezechia, care a izbutit Ón tot ce a făcut. El s-a răsculat Ómpotriva Ómpăratului Asiriei, şi nu i-a mai fost supus.
  8. A bătut pe Filisteni p‚nă la Gaza, şi le-a pustiit ţinutul, de la toate turnurile de pază p‚nă la cetăţile Óntărite.
  9. Œn al patrulea an al Ómpăratului Ezechia, care era al şaptelea an al lui Osea, fiul lui Ela, Ómpăratul lui Israel, Salmanasar, Ómpăratul Asiriei, s-a suit Ómpotriva Samariei, şi a Ómpresurat-o.
  10. După trei ani, a luat-o, Ón al şaselea an al lui Ezechia, care era al nouălea an al lui Osea, Ómpăratul lui Israel: atunci a fost luată Samaria.
  11. Œmpăratul Asiriei a dus pe Israel rob Ón Asiria, şi i-a aşezat la Halah şi Habor, l‚ngă r‚ul Gozan, şi Ón cetăţile Mezilor,
  12. pentru că n-ascultaseră de glasul Domnului, Dumnezeului lor, şi călcaseră legăm‚ntul Lui; pentru că nici n-ascultaseră, nici nu Ómpliniseră tot ce poruncise Moise, robul Domnului.
  13. Œn al patrusprezecelea an al Ómpăratului Ezechia, Sanherib, Ómpăratul Asiriei, s-a suit Ómpotriva tuturor cetăţilor Óntărite din Iuda, şi a pus stăp‚nire pe ele.
  14. Ezechia, Ómpăratul lui Iuda, a trimis să spună Ómpăratului Asiriei la Lachis: ÑAm greşit! Depărtează-te de mine. Ce vei pune asupra mea, voi purta.î Şi Ómpăratul Asiriei a cerut lui Ezechia, Ómpăratul lui Iuda, trei sute de talanţi de argint şi treizeci de talanţi de aur.
  15. Ezechia a dat tot argintul care se afla Ón Casa Domnului şi Ón vistieriile casei Ómpăratului.
  16. Atunci a luat Ezechia, Ómpăratul lui Iuda, şi a dat Ómpăratului Asiriei, aurul cu care acoperise uşile şi uşiorii Templului Domnului.
  17. Œmpăratul Asiriei a trimis din Lachis la Ierusalim, la Ómpăratul Ezechia, pe Tartan, Rab-Saris, şi pe Rabşache cu o oştire puternică. S-au suit şi au ajuns la Ierusalim. C‚nd s-au suit şi au ajuns, s-au oprit la canalul de apă al iazului de sus, pe drumul care duce Ón ogorul Ónălbitorului.
  18. Au chemat pe Ómpărat; şi Eliachim, fiul lui Hilchia, mai marele peste casa Ómpăratului, s-a dus la ei, cu Şebna, logofătul, şi cu Ioah, fiul lui Asaf, arhivarul.
  19. Rabşache le-a zis: ÑSpuneţi lui Ezechia: ,Aşa vorbeşte marele Ómpărat, Ómpăratul Asiriei: ,Ce este Óncrederea aceasta pe care te bizuieşti?î
  20. Tu ai zis: ,Pentru război trebuie chibzuinţă şi putere.í Dar acestea sunt doar vorbe Ón v‚nt. Œn cine dar ţi-ai pus Óncrederea de te-ai răsculat Ómpotriva mea?
  21. Iată, ai pus-o Ón Egipt, ai luat Ón ajutor trestia aceea fr‚ntă, care Ónţeapă şi străpunge m‚na oricui se sprijineşte pe ea: aşa este Faraon, Ómpăratul Egiptului, pentru toţi cei ce se Óncred Ón el.
  22. Poate că Ómi veţi spune: ,Œn Domnul, Dumnezeul nostru, ne Óncredem.í Dar nu este El acela ale cărui Ónălţimi şi altare le-a Óndepărtat Ezechia, zic‚nd lui Iuda şi Ierusalimului: ,Să vă Ónchinaţi Ónaintea altarului acestuia la Ierusalim?í
  23. Acum fă o Ónvoială cu stăp‚nul meu, Ómpăratul Asiriei: Óţi voi da două mii de cai, să vedem dacă poţi din partea ta să dai at‚ţia călăreţi ca să Óncalece pe ei.
  24. Şi cum ai putea Óndepărta o căpetenie din cei mai mici slujitori ai stăp‚nului meu? Œţi pui Óncrederea Ón Egipt pentru care şi călăreţi.
  25. De altfel, oare fără voia Domnului m-am suit eu Ómpotriva acestui loc, ca să-l nimicesc? Domnul mi-a zis: ÑSuie-te Ómpotriva ţării acesteia, şi nimiceşte-o.î
  26. Eliachim, fiul, lui Hilchia, Şebna şi Ioah, au zis lui Rabşache: ÑVorbeşte robilor tăi Ón limba aramaică, fiindcă o Ónţelegem; nu ne vorbi Ón limba iudaică, Ón auzul poporului de pe zid.î
  27. Rabşache le-a răspuns: ÑOare stăp‚nului tău şi ţie m-a trimis stăp‚nul meu să spun aceste vorbe? Oare nu acestor oameni care stau pe zid să-şi măn‚nce balega şi să-şi bea udul cu voi?î
  28. Atunci Rabşache, Ónaint‚nd, a strigat cu glas tare Ón limba iudaică, şi a zis: ÑAscultaţi cuv‚ntul marelui Ómpărat, Ómpăratul Asiriei!
  29. Aşa vorbeşte Ómpăratul: ,Să nu vă Ónşele Ezechia, căci nu va putea să vă izbăvească din m‚na mea.
  30. Să nu vă facă Ezechia să vă Óncredeţi Ón Domnul, zic‚nd: ,Domnul ne va izbăvi, şi cetatea aceasta nu va fi dată Ón m‚inile Ómpăratului Asiriei.í
  31. N-ascultaţi de Ezechia; căci aşa vorbeşte Ómpăratul Asiriei: ,Faceţi pace cu mine, supuneţi-vă mie, şi fiecare din voi va m‚nca din via lui şi din smochinul lui, fiecare va bea apă din f‚nt‚na lui,
  32. p‚nă voi veni, şi vă voi duce Óntr-o ţară ca a voastră, Óntr-o ţară cu gr‚u şi cu vin, o ţară cu p‚ine şi vii, o ţară cu măslini de untdelemn şi miere, şi veţi trăi şi nu veţi muri. N-ascultaţi dar de Ezechia, care vă amăgeşte zic‚nd: ,Domnul ne va izbăvi.í
  33. Oare dumnezeii neamurilor au izbăvit ei fiecare ţara lui din m‚na Ómpăratului Asiriei?
  34. Unde sunt dumnezeii Hamatului şi Arpadului? Unde sunt dumnezeii Sefarvaimului, Henei şi Ivei? Au izbăvit ei Samaria din m‚na mea?
  35. Care dintre toţi dumnezeii acestor ţări şi-au izbăvit ţara din m‚na mea, pentru ca şi Domnul să izbăvească Ierusalimul din m‚na mea?î
  36. Poporul a tăcut, şi nu i-a răspuns o vorbă; căci Ómpăratul dăduse porunca aceasta: ÑSă nu-i răspundeţi.î
  37. Şi Eliachim, fiul lui Hilchia, căpetenia casei Ómpăratului, Şebna, logofătul, şi Ioah, fiul lui Asaf, scriitorul, au venit la Ezechia, cu hainele sf‚şiate, şi i-au spus cuvintele lui Rabşache.

Постоянная ссылка на эту страницу bibleonline.ru/bible/ron/12/18/.

Выбор перевода и языка



© Библия Онлайн, 2003-2017