1. Iosia avea opt ani c‚nd s-a făcut Ómpărat, şi a domnit treizeci şi unu de ani la Ierusalim. Mama sa se chema Iedida, fata lui Adaia, din Boţcat.
  2. El a făcut ce este bine Ónaintea Domnului, şi a umblat Ón toată calea tatălui său David; nu s-a abătut de la ea nici la dreapta, nici la st‚nga.
  3. Œn anul al optsprezecelea al Ómpăratului Iosia, Ómpăratul a trimis Ón Casa Domnului pe Şafan, logofătul, fiul lui Aţalia, fiul lui Meşulam. El i-a zis:
  4. ÑSuie-te la marele preot Hilchia, şi spune-i să str‚ngă argintul adus Ón Casa Domnului, pe care l-au primit de la popor cei ce păzesc pragul.
  5. Să se dea argintul acesta Ón m‚inile meşterilor Ónsărcinaţi cu lucrarea Ón Casa Domnului. Şi să-l dea celor ce lucrează la dregerea stricăciunilor Casei Domnului,
  6. anume: dulgherilor, zidarilor şi pietrarilor, pentru cumpărăturile de lemn şi de pietre cioplite, trebuitoare pentru dregerea stricăciunilor casei.
  7. Dar să nu li se ceară socoteala de argintul dat Ón m‚inile lor, căci ei lucrează cinstit.î
  8. Atunci marele preot Hilchia a zis lui Şafan, logofătul: ÑAm găsit cartea legii Ón Casa Domnului.î Şi Hilchia a dat cartea lui Şafan, şi Şafan a citit-o.
  9. Apoi logofătul Şafan s-a dus să dea socoteală Ómpăratului, şi a zis: ÑSlujitorii tăi au str‚ns argintul care se afla Ón casă, şi l-au dat Ón m‚inile meşterilor Ónsărcinaţi cu facerea lucrării Ón Casa Domnului.î
  10. Şafan, logofătul, a mai spus Ómpăratului: ÑPreotul Hilchia mi-a dat o carte.î Şi Şafan a citit-o Ónaintea Ómpăratului.
  11. C‚nd a auzit Ómpăratul cuvintele din cartea legii, şi-a sf‚şiat hainele.
  12. Şi Ómpăratul a dat porunca aceasta preotului Hilchia, lui Ahicam, fiul lui Şafan, lui Acbor, fiul lui Mica, lui Şafan, logofătul, şi lui Asaia, slujitorul Ómpăratului:
  13. ÑDuceţi-vă şi Óntrebaţi pe Domnul pentru mine, pentru popor şi pentru Iuda, cu privire la cuvintele cărţii acesteia care s-a găsit; căci mare este m‚nia Domnului, care s-a aprins Ómpotriva noastră, pentru că părinţii noştri n-au ascultat de cuvintele cărţii acesteia, şi n-au Ómplinit tot ce ne este poruncit Ón ea.î
  14. Preotul Hilchia, Ahicam, Acbor, Şafan şi Asaia, s-au dus la proorociţa Hulda, nevasta lui Şalum, fiul lui Ticva, fiul lui Harhas, păzitorul veşmintelor. Ea locuia la Ierusalim, Ón cealaltă mahala a cetăţii. După ce i-au vorbit,
  15. ea le-a zis: ÑAşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul lui Israel: ,Spuneţi omului care v-a trimis la mine:
  16. ,Aşa vorbeşte Domnul: ,Iată, voi trimite nenorociri asupra locului acestuia şi asupra locuitorilor lui, după toate cuvintele cărţii, pe care a citit-o Ómpăratul lui Iuda.
  17. Pentru că M-au părăsit şi au adus tăm‚ie altor dumnezei, m‚niindu-Mă prin toate lucrărilor m‚inilor lor, m‚nia Mea s-a aprins Ómpotriva locului acestuia, şi nu se va stinge.í
  18. Dar să spuneţi Ómpăratului lui Iuda, care v-a trimis să Óntrebaţi pe Domnul: ,Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul lui Israel, despre cuvintele pe care le-ai auzit:
  19. ,Pentru că ţi s-a mişcat inima, pentru că te-ai smerit Ónaintea Domnului c‚nd ai auzit ce am spus Ómpotriva acestui loc şi Ómpotriva locuitorilor lui, care vor ajunge de spaimă şi de blestem, şi pentru că ţi-ai sf‚şiat hainele, şi ai pl‚ns Ónaintea Mea, şi Eu am auzit, ñ zice Domnul. ñ
  20. De aceea, iată, te voi adăuga la părinţii tăi, vei fi adăugat Ón pace Ón morm‚ntul tău, şi nu-ţi vor vedea ochii toate nenorocirile pe care le voi aduce asupra locului acestuiaî, Ei au adus Ómpăratului răspunsul acesta.

Постоянная ссылка на эту страницу bibleonline.ru/bible/ron/12/22/.

Выбор перевода и языка



© Библия Онлайн, 2003-2016