1. Atunci Solomon a zis: ÑDomnul a zis că vrea să locuiască Ón Óntuneric!
  2. Şi eu am zidit o casă care-Ţi va fi locuinţa, un loc unde vei locui Ón veci!î
  3. Œmpăratul şi-a Óntors faţa, şi a binecuv‚ntat toată adunarea lui Israel. Şi toată adunarea lui Israel stătea Ón picioare.
  4. Şi el a zis: ÑBinecuv‚ntat să fie Domnul, Dumnezeul lui Israel, care a vorbit cu gura Sa tatălui meu David, şi a Ómplinit prin puterea Sa ce spusese, c‚nd a zis:
  5. ,Din ziua c‚nd am scos pe poporul Meu din ţara Egiptului, n-am ales nici o cetate dintre toate seminţiile lui Israel, ca să se zidească acolo o casă Ón care să locuiască Numele Meu, şi n-am ales pe nici un om, care să fie căpetenia poporului Meu Israel.
  6. Ci Ierusalimul l-am ales, pentru ca Ón el să locuiască Numele Meu, şi pe David l-am ales, ca să domnească peste poporul Meu Israel!í
  7. Tatăl meu David avea de g‚nd să zidească o casă Numelui Domnului, Dumnezeului lui Israel.
  8. Şi Domnul a zis tatălui meu David: ,Fiindcă ai avut de g‚nd să zideşti o casă Numelui Meu, bine ai făcut că ai avut g‚ndul acesta.
  9. Numai că nu tu vei zidi casa; ci fiul tău, ieşit din tine, va zidi Numelui Meu o casă.í
  10. Domnul a Ómplinit cuv‚ntul pe care-l spusese. Eu m-am ridicat Ón locul tatălui meu David, şi am şezut pe scaunul de domnie al lui Israel, cum vestise Domnul, şi am zidit o casă Numelui Domnului, Dumnezeului lui Israel.
  11. Am aşezat Ón ea chivotul, Ón care este legăm‚ntul Domnului, legăm‚ntul pe care l-a făcut El cu copiii lui Israel.î
  12. Solomon s-a aşezat Ónaintea altarului Domnului, Ón faţa Óntregii adunări a lui Israel, şi a Óntins m‚inile.
  13. Căci Solomon făcuse o treaptă de aramă, şi o pusese Ón mijlocul curţii. Ea era lungă de cinci coţi, lată de cinci coţi, şi Ónaltă de trei coţi; a şezut pe ea, s-a aşezat Ón genunchi Ón faţa Óntregii adunări a lui Israel, şi a Óntins m‚inile spre cer.
  14. Şi a zis: ÑDoamne, Dumnezeul lui Israel! Nu este Dumnezeu ca Tine, Ón ceruri şi pe păm‚nt: Tu ţii legăm‚ntul şi Óndurarea Ta faţă de robii Tăi, care umblă Ónaintea Ta cu toată inima lor!
  15. Astfel, Ţi-ai ţinut cuv‚ntul dat robului Tău David, tatăl meu; şi ce ai spus cu gura Ta, Ómplineşti astăzi prin puterea Ta.
  16. Acum, Doamne, Dumnezeul lui Israel, ţine făgăduinţa pe care ai făcut-o tatălui meu David, c‚nd ai zis: ,Niciodată nu vei fi lipsit Ónaintea Mea de un urmaş care să şadă pe scaunul de domnie al lui Israel, numai fiii tăi să ia seama la calea lor şi să meargă Ón legea Mea, cum ai mers tu Ónaintea Mea.í
  17. Œmplinească-se dar, Doamne, Dumnezeul lui Israel, făgăduinţa pe care ai făcut-o robului Tău David!
  18. Dar ce! Să locuiască Dumnezeu cu adevărat Ómpreună cu omul pe păm‚nt? Iată că cerurile, şi cerurile cerurilor nu Te pot cuprinde: cu c‚t mai puţin această casă, pe care am zidit-o eu!
  19. Totuşi, Doamne, Dumnezeul meu, ia aminte la rugăciunea robului Tău şi la cererea lui! Ascultă strigătul şi rugăciunea pe care Ţi-o face robul Tău.
  20. Ochii Tăi să fie zi şi noapte deschişi peste casa aceasta, peste locul despre care ai zis că acolo va fi Numele Tău! Ascultă rugăciunea pe care o face robul Tău Ón locul acesta!
  21. Ascultă cererile robului Tău şi ale poporului Tău Israel, c‚nd se vor ruga Ón locul acesta! Ascultă din locul locuinţei Tale, din ceruri, ascultă şi iartă!
  22. Dacă va păcătui cineva Ómpotriva aproapelui său, şi se va pune peste el un jurăm‚nt ca să-l facă să jure, şi dacă va veni să jure Ónaintea altarului Tău, Ón casa aceasta, ñ
  23. ascultă-l din ceruri, lucrează, şi judecă pe robii Tăi: os‚ndeşte pe cel vinovat, şi fă ca purtarea lui să cadă asupra capului lui; fă dreptate celui nevinovat, şi răsplăteşte-i, după nevinovăţia lui!
  24. C‚nd poporul tău Israel va fi bătut de vrăjmaş, pentru că a păcătuit Ómpotriva Ta: dacă se vor Óntoarce la Tine şi vor da slavă Numelui Tău, dacă Œţi vor face rugăciuni şi cereri Ón casa aceasta, ñ
  25. ascultă-i din ceruri, iartă păcatul poporului Tău Israel, şi adu-i Ónapoi Ón ţara pe care ai dat-o lor şi părinţilor lor.
  26. C‚nd cerul va fi Ónchis, şi nu va fi ploaie, din pricina păcatelor lor Ómpotriva Ta: dacă se vor ruga Ón acest loc, şi vor da slavă Numelui Tău, şi dacă se vor Óntoarce de la păcatele lor (pentru că-i vei fi pedepsit),
  27. ascultă-i din ceruri, iartă păcatul robilor Tăi şi al poporului Tău Israel, Ónvaţă-i calea cea bună Ón care trebuie să meargă, şi trimite ploaie pe păm‚ntul pe care l-ai dat de moştenire poporului Tău!
  28. C‚nd vor fi Ón ţară foametea, ciuma, rugina Ón gr‚u, şi mălura, lăcustele de un soi sau altul, c‚nd vrăjmaşul va Ómpresura pe poporul Tău, Ón ţara lui, Ón cetăţile lui, c‚nd vor fi urgii sau boli de vreun fel:
  29. dacă un om, dacă tot poporul Tău Israel va face rugăciuni şi cereri, şi fiecare Óşi va cunoaşte rana şi durerea şi va Óntinde m‚inile spre casa aceasta, ñ
  30. ascultă-l din ceruri, din locul locuinţei Tale, şi iartă-l; răsplăteşte fiecăruia după căile lui, Tu care cunoşti inima fiecăruia, ñ căci numai Tu cunoşti inima copiilor oamenilor, ñ
  31. ca să se teamă de Tine, şi să umble Ón căile Tale tot timpul c‚t vor trăi Ón ţara, pe care ai dat-o părinţilor noştri!
  32. C‚nd străinul, care nu este din poporul tău Israel, va veni dintr-o ţară depărtată, din pricina Numelui Tău celui mare, din pricina m‚inii Tale celei tari şi din pricina braţului Tău Óntins, c‚nd va veni să se roage Ón casa aceasta, ñ
  33. ascultă-l din ceruri, din locul locuinţei Tale, şi dă străinului aceluia tot ce-Ţi va cere, pentru ca toate popoarele păm‚ntului să cunoască Numele Tău, să se teamă de Tine, ca poporul Tău Israel, şi să ştie că Numele Tău este chemat peste casa aceasta, pe care am zidit-o!
  34. C‚nd va ieşi poporul Tău la luptă Ómpotriva vrăjmaşilor lui, urm‚nd calea pe care Ói vei porunci s-o urmeze: dacă Œţi vor face rugăciuni, cu privirile Óndreptate spre cetatea aceasta pe care ai ales-o şi spre casa pe care am zidit-o Ón Numele Tău, ñ
  35. ascultă din ceruri rugăciunile şi cererile lor, şi fă-le dreptate!
  36. C‚nd vor păcătui Ómpotriva Ta, ñ căci nu este om care să nu păcătuiască, ñ şi c‚nd vei fi m‚niat Ómpotriva lor şi-i vei da Ón m‚na vrăjmaşului, care-i va duce robi Óntr-o ţară depărtată sau apropiată:
  37. dacă Óşi vor veni Ón fire Ón ţara unde vor fi robi, dacă se vor Óntoarce la Tine, şi Œţi vor face cereri Ón ţara robiei lor, şi vor zice: ,Am păcătuit, am săv‚rşit fărădelegi, am făcut rău!í
  38. dacă se vor Óntoarce la Tine din toată inima lor şi din tot sufletul lor, Ón ţara robiei lor, unde au fost duşi robi, dacă-Ţi vor face rugăciuni, cu privirile Óntoarse spre ţara lor, pe care ai dat-o părinţilor lor, spre cetatea pe care ai ales-o şi spre casa pe care am zidit-o Numelui Tău, ñ
  39. ascultă din ceruri, din locul locuinţei Tale, rugăciunile şi cererile lor, şi fă-le dreptate: iartă poporului Tău păcatele făcute Ómpotriva Ta!
  40. Acum, Dumnezeule, ochii Tăi să fie deschişi, şi urechile să-Ţi fie cu luare aminte la rugăciunea făcută Ón locul acesta!
  41. Acum, Doamne, Dumnezeule, scoală-Te, vino la locul Tău de odihnă, Tu şi chivotul măreţiei Tale. Preoţii Tăi, Doamne Dumnezeule, să fie Ómbrăcaţi cu m‚ntuirea, şi preaiubiţii Tăi să se bucure de fericire!
  42. Doamne Dumnezeule, nu Óndepărta pe unsul Tău, adu-Ţi aminte de bunătăţile făgăduite robului Tău David!î

Постоянная ссылка на эту страницу bibleonline.ru/bible/ron/14/06/.

Выбор перевода и языка



© Библия Онлайн, 2003-2016