1. Vrăjmaşii lui Iuda şi Beniamin au auzit că fiii robiei zidesc un Templu Domnului, Dumnezeului lui Israel.
  2. Au venit la Zorobabel şi la capii de familii, şi le-au zis: ÑSă zidim şi noi cu voi; căci, şi noi chemăm ca şi voi pe Dumnezeul vostru, şi-I aducem jertfe din vremea lui Esar-Hadon, Ómpăratul Asiriei, care ne-a adus aici.î
  3. Dar Zorobabel, Iosua, şi ceilalţi capi ai familiilor lui Israel, le-au răspuns: ÑNu se cuvine să zidiţi Ómpreună cu noi Casa Dumnezeului nostru; ci noi singuri o vom zidi Domnului, Dumnezeului lui Israel, cum ne-a poruncit Ómpăratul Cir, Ómpăratul Perşilor.î
  4. Atunci oamenii ţării au muiat inima poporului lui Iuda; l-au Ónfricoşat ca să-l Ómpiedice să zidească,
  5. şi au mituit cu preţ de argint pe sfetnici ca să-i zădărnicească lucrarea. Aşa a fost tot timpul vieţii lui Cir, Ómpăratul Perşilor, p‚nă la domnia lui Dariu, Ómpăratul Perşilor.
  6. Sub domnia lui Asuerus, la Ónceputul domniei lui, au scris o p‚ră Ómpotriva locuitorilor din Iuda şi din Ierusalim.
  7. Şi pe vremea lui Artaxerxe, Bişlam, Mitredat, Tabeel, şi ceilalţi tovarăşi de slujbă ai lor, au scris lui Artaxerxe, Ómpăratul Perşilor. Scrisoarea a fost scrisă cu slove aramaice şi tălmăcită Ón limba aramaică.
  8. Dregătorul Rehum şi logofătul Şimşai au scris Ómpăratului Artaxerxe scrisoarea următoare la Ierusalim.
  9. Dregătorul Rehum, logofătul Şimşai, şi ceilalţi tovarăşi de slujbă ai lor, cei din Din, din Arfarsatac, din Tarpel, din Afaras, din Erec, din Babilon, din Susa, din Deha, din Elam,
  10. şi celelalte popoare pe care le-a mutat marele şi vestitul Osnapar şi le-a aşezat Ón cetatea Samariei, şi Ón celelalte locuri de dincoace de R‚u, şi aşa mai departe.
  11. Iată cuprinsul scrisorii pe care au trimis-o Ómpăratului Artaxerxe: ÑRobii tăi, oamenii de dincoace de R‚u, şi aşa mai departeÖ
  12. Să ştie Ómpăratul că Iudeii plecaţi de la tine şi veniţi printre noi la Ierusalim zidesc din nou cetatea aceea răzvrătită şi rea, Ói ridică zidurile şi-i dreg temeliile.
  13. Să ştie dar Ómpăratul că, dacă se va zidi cetatea aceasta şi i se vor ridica zidurile, nu vor mai plăti nici bir, nici dare, nici drept de trecere, şi vistieria Ómpărătească va suferi din pricina aceasta.
  14. Şi, fiindcă noi m‚ncăm sarea curţii domneşti şi nu ne stă bine să vedem pe Ómpărat păgubit, trimitem Ómpăratului aceste ştiri.
  15. Să se facă cercetări Ón cartea cronicilor părinţilor tăi; şi vei găsi şi vei vedea Ón cartea cronicilor că cetatea aceasta este o cetate răzvrătită, vătămătoare Ómpăraţilor şi ţinuturilor, şi că s-au dedat la răscoală Óncă din vremuri străbune. De aceea a fost nimicită cetatea aceasta.
  16. Facem cunoscut Ómpăratului că dacă va fi zidită din nou cetatea aceasta, şi dacă i se vor ridica zidurile, prin chiar faptul acesta nu vei mai avea stăp‚nire dincoace de R‚u.î
  17. Iată răspunsul trimis de Ómpărat dregătorului Rehum, logofătului Şimşai, şi celorlalţi tovarăşi ai lui de slujbă, care locuiau la Samaria şi Ón alte locuri de cealaltă parte a R‚ului. ÑSănătate, şi aşa mai departe.
  18. Scrisoarea pe care ne-aţi trimis-o a fost citită Óntocmai Ónaintea mea.
  19. Am dat poruncă să se facă cercetări; şi s-a găsit că din vremuri vechi cetatea aceasta s-a răsculat Ómpotriva Ómpăraţilor, şi s-a dedat la răscoală şi la răzvrătire.
  20. Au fost la Ierusalim Ómpăraţi puternici, stăp‚ni peste toată ţara de dincolo de R‚u, şi cărora li se plătea bir, dare, şi drept de trecere pe drum.
  21. Ca urmare, porunciţi să Ónceteze lucrările oamenilor acelora, şi să nu se mai zidească cetatea aceasta p‚nă ce nu vor avea o Ónvoire din partea mea.
  22. Vedeţi să nu vă abateţi de la porunca aceasta, ca să nu crească răul acela spre paguba Ómpăraţilor.î
  23. Œndată ce s-a citit cuprinsul scrisorii Ómpăratului Artaxerxe Ónaintea lui Rehum, Ónaintea logofătului Şimşai, şi Ónaintea tovarăşilor lor de slujbă, s-au dus Ón grabă la Ierusalim la Iudei, şi i-au oprit cu silă şi cu putere de la lucrările lor.
  24. Atunci s-a oprit lucrarea Casei lui Dumnezeu la Ierusalim, şi a fost oprită p‚nă Ón anul al doilea al domniei lui Dariu, Ómpăratul Perşilor.

Постоянная ссылка на эту страницу bibleonline.ru/bible/ron/15/04/.

Выбор перевода и языка



© Библия Онлайн, 2003-2016