1. (Un psalm al lui David.) Nu te mÓnia pe cei răi, şi nu te uita cu jind la ceice fac răul;
  2. căci sÓnt cosiţi iute ca iarba, şi se vestejesc ca verdeaţa.
  3. خncrede-te Ón Domnul, şi fă binele; locuieşte Ón ţară, şi umblă Ón credincioşie.
  4. Domnul să-ţi fie desfătarea, şi El Óţi va da tot ce-ţi doreşte inima.
  5. خncredinţează-ţi soarta Ón mÓna Domnului, Óncrede-te Ón El, şi El va lucra,
  6. El va face să strălucească dreptatea ta ca lumina, şi dreptul tău ca soarele la amează.
  7. Taci Ónaintea Domnului, şi nădăjduieşte Ón El. Nu te mÓnia pe cel ce izbuteşte Ón umbletele lui, pe omul, care Óşi vede Ómplinirea planurilor lui rele.
  8. Lasă mÓnia, părăseşte iuţimea; nu te supăra, căci supărarea duce numai la rău.
  9. Fiindcă cei răi vor fi nimiciţi, iar cei ce nădăjduiesc Ón Domnul vor stăpÓni ţara.
  10. خncă puţină vreme, şi cel rău nu va mai fi; te vei uita la locul unde era, şi nu va mai fi.
  11. Cei blÓnzi moştenesc ţara, şi au belşug de pace.
  12. Cel rău face la planuri Ómpotriva celui neprihănit, şi scrÓşneşte din dinţi Ómpotriva lui.
  13. Domnul rÓde de cel rău, căci vede că -i vine şi lui ziua.
  14. Cei răi trag sabia şi Óşi Óncordează arcul, ca să doboare pe cel nenorocit şi sărac, ca să junghie pe cei cu inima neprihănită.
  15. Dar sabia lor intră Ón Ónsăş inima lor, şi li se sfărÓmă arcurile.
  16. Mai mult face puţinul celui neprihănit, decÓt belşugul multor răi.
  17. Căci braţele celui rău vor fi zdrobite, dar Domnul sprijineşte pe cei neprihăniţi.
  18. Domnul cunoaşte zilele oamenilor cinstiţi; şi moştenirea lor ţine pe vecie.
  19. Ei nu rămÓn de ruşine Ón ziua nenorocirii, ci au de ajuns Ón zilele de foamete.
  20. Dar cei răi pier, şi vrăjmaşii Domnului sÓnt ca cele mai frumoase păşune: pier, pier ca fumul.
  21. Cel rău ia cu Ómprumut, şi nu dă Ónapoi; dar cel neprihănit este milos, şi dă.
  22. Căci cei binecuvÓntaţi de Domnul stăpÓnesc ţara, dar cei blestemaţi de El sÓnt nimiciţi.
  23. Domnul Óntăreşte paşii omului, cÓnd خi place calea lui;
  24. dacă se ÓntÓmplă să cadă, nu este doborÓt de tot, căci Domnul Ól apucă de mÓnă.
  25. Am fost tÓnăr, şi am ÓmbătrÓnit, dar n'am văzut pe cel neprihănit părăsit, nici pe urmaşii lui cerşindu-şi pÓnea.
  26. Ci el totdeauna este milos, şi dă cu Ómprumut; şi urmaşii lui sÓnt binecuvÓntaţi.
  27. Depărtează-te de rău, fă binele, şi vei dăinui pe vecie.
  28. Căci Domnul iubeşte dreptatea, şi nu părăseşte pe credincioşii Lui. Totdeauna ei sÓnt supt paza Lui, dar sămÓnţa celor răi este nimicită.
  29. Cei neprihăniţi vor stăpÓni ţara, şi vor locui Ón ea pe vecie.
  30. Gura celui neprihănit vesteşte Ónţelepciunea, şi limba lui trÓmbiţează dreptatea.
  31. Legea Dumnezeului său este Ón inima lui; şi nu i se clatină paşii.
  32. Cel rău pÓndeşte pe cel neprihănit, şi caută să -l omoare.
  33. Dar Domnul nu -l lasă Ón mÓnile lui, şi nu -l osÓndeşte cÓnd vine la judecată.
  34. Nădăjduieşte Ón Domnul, păzeşte calea Lui, şi El te va Ónălţa ca să stăpÓneşti ţara: vei vedea pe cei răi nimiciţi.
  35. Am văzut pe cel rău Ón toată puterea lui; se Óntindea ca un copac verde.
  36. Dar cÓnd am trecut a doua oară, nu mai era acolo; l-am căutat, dar nu l-am mai putut găsi.
  37. Uită-te bine la cel fără prihană, şi priveşte pe cel fără vicleşug; căci omul de pace are parte de moştenitori.
  38. Dar cei răzvrătiţi sÓnt nimiciţi cu toţii, sămÓnţa celor răi este prăpădită.
  39. Scăparea celor neprihăniţi vine dela Domnul; El este ocrotitorul lor la vremea necazului.
  40. Domnul Ói ajută şi -i izbăveşte; Ói izbăveşte de cei răi şi -i scapă, pentrucă se Óncred Ón El.

Постоянная ссылка на эту страницу bibleonline.ru/bible/ron/19/37/.

Выбор перевода и языка



© Библия Онлайн, 2003-2017