1. (Un psalm al lui Asaf.) Da, bun este Dumnezeu cu Israel, cu cei cu inima curată.
  2. Totuşi, era să mi se Óndoaie piciorul, şi erau să-mi alunece paşii!
  3. Căci mă uitam cu jind la cei nesocotiţi, cÓnd vedeam fericirea celor răi.
  4. Œntr'adevăr, nimic nu -i turbură pÓnă la moarte, şi trupul le este Óncărcat de grăsime.
  5. N'au parte de suferinţele omeneşti, şi nu sÓnt loviţi ca ceilalţi oameni.
  6. Deaceea mÓndria le slujeşte ca salbă, şi asuprirea este haina care -i Ónveleşte.
  7. Li se bulbucă ochii de grăsime, şi au mai mult decÓt le-ar dori inima.
  8. RÓd, şi vorbesc cu răutate de asuprire: vorbesc de sus,
  9. Óşi Ónalţă gura pÓnă la ceruri, şi limba le cutreieră pămÓntul.
  10. Deaceea aleargă lumea la ei, Ónghite apă din plin,
  11. şi zice: ,,Ce ar putea să ştie Dumnezeu, şi ce ar putea să cunoască Cel Prea Œnalt?``
  12. Aşa sÓnt cei răi: totdeauna fericiţi, şi Óşi măresc bogăţiile.
  13. Degeaba dar mi-am curăţit eu inima, şi mi-am spălat mÓnile Ón nevinovăţie:
  14. căci Ón fiecare zi sÓnt lovit, şi Ón toate dimineţile sÓnt pedepsit.
  15. Dacă aş zice: ,,Vreau să vorbesc ca ei,`` iată că n'aş fi credincios neamului copiilor Tăi.
  16. M'am gÓndit la aceste lucruri ca să le pricep, dar zădarnică mi -a fost truda,
  17. pÓnă ce am intrat Ón sfÓntul locaş al lui Dumnezeu, şi am luat seama la soarta dela urmă a celor răi.
  18. Da, Tu -i pui Ón locuri alunecoase, şi -i arunci Ón prăpăd.
  19. Cum sÓnt nimiciţi Óntr'o clipă! SÓnt perduţi, prăpădiţi printr'un sfÓrşit năpraznic.
  20. Ca un vis la deşteptare, aşa le lepezi chipul, Doamne, la deşteptarea Ta!
  21. CÓnd mi se amăra inima, şi mă simţeam străpuns Ón măruntaie,
  22. eram prost şi fără judecată, eram ca un dobitoc Ónaintea Ta.
  23. Œnsă eu sÓnt totdeauna cu Tine, Tu m'ai apucat de mÓna dreaptă;
  24. mă vei călăuzi cu sfatul Tău, apoi mă vei primi Ón slavă.
  25. Pe cine altul am eu Ón cer afară de Tine? Şi pe pămÓnt nu-mi găsesc plăcerea Ón nimeni decÓt Ón Tine.
  26. Carnea şi inima pot să mi se prăpădească: fiindcă Dumnezeu va fi pururea stÓnca inimii mele şi partea mea de moştenire.
  27. Căci iată că ceice se depărtează de Tine, pier; Tu nimiceşti pe toţi ceice-Ţi sÓnt necredincioşi.
  28. CÓt pentru mine, fericirea mea este să mă apropii de Dumnezeu: pe Domnul Dumnezeu Œl fac locul meu de adăpost, ca să povestesc toate lucrările Tale.

Постоянная ссылка на эту страницу bibleonline.ru/bible/ron/19/73/.

Выбор перевода и языка



© Библия Онлайн, 2003-2016