1. Este un rău, pe care l-am văzut sub soare, şi care se Ónt‚lneşte des Óntre oameni.
  2. Este, de pildă, un om căruia i-a dat Dumnezeu avere, bogăţii, şi slavă, aşa că nu-i lipseşte nimic din ce-i doreşte sufletul; dar Dumnezeu nu-l lasă să se bucure de ele, ci un străin se bucură de ele: aceasta este o deşertăciune şi un rău mare.
  3. Chiar dacă un om ar avea o sută de copii, şi ar trăi mulţi ani, ñ oric‚t de mult i s-ar mări numărul zilelor anilor lui, dar dacă nu i se satură sufletul de bunătăţile agonisite de el, şi dacă nici de Ónmorm‚ntare n-are parte, eu zic că o st‚rpitură este mai fericită dec‚t el.
  4. Căci aceasta din urmă piere odată cu venirea ei, se duce Ón Óntuneric, şi numele Ói răm‚ne acoperit cu Óntuneric;
  5. n-a văzut, nici n-a cunoscut soarele; şi de aceea este mai bine de ea dec‚t de omul acela.
  6. Şi de ar trăi chiar de două ori o mie de ani un astfel de om, fără să se bucure de fericire, nu merg toate la un loc?
  7. Toată truda omului este pentru gura lui, şi totuşi poftele nu i se Ómplinesc niciodată.
  8. Căci ce are Ónţeleptul mai mult dec‚t nebunul? Ce folos are nenorocitul care ştie să se poarte Ónaintea celor vii?
  9. Mai bine ce vezi cu ochii dec‚t frăm‚ntare de pofte neÓmplinite: şi aceasta este o deşertăciune şi goană după v‚nt.
  10. Ce este omul, se cunoaşte după numele care i s-a dat de mult: se ştie că este din păm‚nt, şi nu poate să se judece cu cel ce este mai tare dec‚t el.
  11. Căci chiar dacă face multă vorbă, care doar Ónmulţeşte deşertăciunea, ce folos are omul din ea?
  12. Căci cine ştie ce este bine pentru om Ón viaţă, Ón toate zilele vieţii lui de vieţuire deşartă, pe care le petrece ca o umbră? Şi cine poate să spună omului ce va fi după el sub soare?

Постоянная ссылка на эту страницу bibleonline.ru/bible/ron/21/06/.

Выбор перевода и языка



© Библия Онлайн, 2003-2016