1. Vai de Ariel (Leul lui Dumnezeu), de Ariel! Cetatea Ón care a tăbăr‚t David! ÑAdăugaţi an la an, şi lăsaţi sărbătorile să-şi facă ocolul lor.
  2. Apoi voi Ómpresura pe Ariel; pl‚nsete şi gemete vor fi Ón ea şi cetatea va fi ca un Ariel pentru Mine.
  3. Căci te voi Ómpresura din toate părţile, te voi Ónconjura cu cete de străjeri, şi voi ridica Óntărituri de şanţuri Ómpotriva ta.
  4. Vei fi dobor‚t la păm‚nt şi de acolo vei vorbi, şi din ţăr‚nă ţi se vor auzi vorbele. Glasul tău va ieşi din păm‚nt ca al unei năluci, şi din ţăr‚nă Óţi vei şopti cuvintele.
  5. Dar mulţimea vrăjmaşilor tăi va fi ca o pulbere măruntă, şi mulţimea asupritorilor va fi ca pleava care zboară, şi aceasta deodată, Óntr-o clipă.î
  6. De la Domnul oştirilor va veni pedeapsa, cu tunete, cutremure de păm‚nt şi pocnet puternic, cu vijelie şi furtună, şi cu flacăra unui foc mistuitor.
  7. Şi, ca un vis, ca o vedenie de noapte, aşa va fi mulţimea neamurilor care vor lupta Ómpotriva lui Ariel, aşa vor fi cei ce se vor bate Ómpotriva lui şi cetăţuii lui, str‚ng‚ndu-l de aproape.
  8. După cum cel flăm‚nd visează că măn‚ncă, şi se trezeşte cu stomacul gol, şi, după cum cel Ónsetat visează că bea, şi se trezeşte stors de puteri şi cu setea nest‚mpărată: tot aşa va fi şi cu mulţimea neamurilor care vor veni să lupte Ómpotriva muntelui Sionului.
  9. ÑRăm‚neţi Óncremeniţi şi uimiţi! Œnchideţi ochii şi fiţi orbi!î ÑEi sunt beţi; dar nu de vin; se clatină, dar nu din pricina băuturilor tari.
  10. Ci pentru că Domnul a turnat peste voi un duh de adormire; v-a Ónchis ochii, proorocilor, şi v-a acoperit capetele, văzătorilor.
  11. De aceea toată descoperirea dumnezeiască a ajuns pentru voi ca vorbele unei cărţi pecetluite. Dacă o dai cuiva care ştie să citească, şi-i zici; ,Ia citeşte!í El răspunde: ,Nu pot, căci este pecetluită!í
  12. Sau dacă dai cartea unuia care nu ştie să citească şi-i zici: ,Ia citeşte!í El răspunde: ,Nu ştiu să citesc.î
  13. Domnul zice: ÑC‚nd se apropie de Mine poporul acesta, Mă cinsteşte cu gura şi cu buzele, dar inima lui este departe de Mine, şi frica pe care o are de Mine, nu este dec‚t o Ónvăţătură de datină omenească.
  14. De aceea voi lovi iarăşi pe poporul acesta cu semne şi minuni din ce Ón ce mai minunate, aşa că Ónţelepciunea Ónţelepţilor lui va pieri, şi priceperea oamenilor lui pricepuţi se va face nevăzută.î
  15. Vai de cei ce Óşi ascund planurile dinaintea Domnului, care Óşi fac faptele Ón Óntuneric, şi zic: ÑCine ne vede şi cine ne ştie?î
  16. Stricaţi ce sunteţi! Oare olarul trebuie privit ca lutul, sau poate lucrarea să zică despre lucrător: ÑNu m-a făcut el?î Sau poate vasul să zică despre olar: ÑEl nu se pricepe?î
  17. Peste puţină vreme, Libanul se va preface Ón pomăt, şi pomătul va fi socotit ca o pădure!
  18. Œn ziua aceea, surzii vor auzi cuvintele cărţii, şi ochii orbilor, izbăviţi de negură şi Óntuneric, vor vedea.
  19. Cei nenorociţi se vor bucura tot mai mult Ón Domnul, şi săracii se vor Ónveseli de Sf‚ntul lui Israel.
  20. Căci asupritorul nu va mai fi, batjocoritorul va pieri, şi toţi cei ce p‚ndeau nelegiuirea vor fi nimiciţi:
  21. cei ce os‚ndeau pe alţii la judecată, Óntindeau curse cui Ói Ónfruntau la poarta cetăţii, şi năpăstuiau fără temei pe cel nevinovat.
  22. De aceea aşa vorbeşte Domnul către casa lui Iacov, El, care a răscumpărat pe Avraam: ÑAcum Iacov nu va mai roşi de ruşine, şi nu i se va mai Óngălbeni faţa acum.
  23. Căci c‚nd vor vedea ei, c‚nd vor vedea copiii lor, Ón mijlocul lor, lucrarea m‚inilor Mele, Œmi vor sfinţi Numele; vor sfinţi pe Sf‚ntul lui Iacov, şi se vor teme de Dumnezeul lui Israel.
  24. Cei rătăciţi cu duhul vor căpăta pricepere, şi cei ce c‚rteau vor lua Ónvăţătură.î

Постоянная ссылка на эту страницу bibleonline.ru/bible/ron/23/29/.

Выбор перевода и языка



© Библия Онлайн, 2003-2017