1. Iată cuv‚ntul spus lui Ieremia cu privire la toţi Iudeii, care locuiau Ón ţara Egiptului, la Migdol, la Tahpanes, la Nof şi Ón ţara Patros:
  2. ÑAşa vorbeşte Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel: ,Aţi văzut toate nenorocirile, pe care le-am adus asupra Ierusalimului şi asupra tuturor cetăţilor lui Iuda: iată că astăzi ele nu mai sunt dec‚t nişte dăr‚mături, şi nimeni nu mai locuieşte Ón ele,
  3. din pricina răutăţii, cu care au lucrat, ca să Mă m‚nie, duc‚ndu-se să tăm‚ieze şi să slujească altor dumnezei, care nu erau cunoscuţi nici de ei, nici de voi, nici de părinţii voştri.
  4. V-am trimis Óntr-una pe toţi slujitorii Mei proorocii, ca să vă spună: ,Nu faceţi aceste ur‚ciuni, pe care le urăsc.í
  5. Dar ei n-au vrut s-asculte, n-au luat aminte, nu s-au Óntors de la răutatea lor, şi n-au Óncetat să aducă tăm‚ie altor dumnezei.
  6. De aceea s-a vărsat urgia Mea şi a izbucnit m‚nia Mea, şi Ón cetăţile lui Iuda şi Ón uliţele Ierusalimului, care nu mai sunt dec‚t nişte dăr‚mături şi un pustiu, cum se vede astăzi.
  7. ,Acum, aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul oştirilor, Dumnezeul lui Israel: ,Pentru ce vă faceţi voi singuri un rău at‚t de mare, ca să se nimicească din mijlocul lui Iuda bărbaţi, femei, copii şi prunci, şi să nu mai răm‚nă nici o rămăşiţă din voi?
  8. Pentru ce Mă m‚niaţi voi prin lucrările m‚inilor voastre, aduc‚nd tăm‚ie altor dumnezei ai ţării Egiptului, unde aţi venit să locuiţi pentru o vreme, ca să fiţi nimiciţi şi să ajungeţi o pricină de blestem şi de ocară printre toate neamurile păm‚ntului?
  9. Aţi uitat nelegiuirile părinţilor voştri, nelegiuirile Ómpăraţilor lui Iuda, nelegiuirile nevestelor lor, nelegiuirile voastre şi nelegiuirile nevestelor voastre, săv‚rşite Ón ţara lui Iuda şi pe uliţele Ierusalimului?
  10. Ei nu s-au smerit nici p‚nă Ón ziua de azi, n-au frică, nu urmează Legea Mea şi poruncile Mele, pe care le-am pus Ónaintea voastră şi Ónaintea părinţilor voştri.
  11. ,De aceea, aşa vorbeşte Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel: ,Iată, Œmi Óntorc Faţa Ómpotriva voastră, ca să vă fac rău, şi să nimicesc pe tot Iuda.
  12. Voi lua rămăşiţele lui Iuda, care şi-au Óndreptat faţa ca să meargă Ón ţara Egiptului, să locuiască acolo pentru o vreme: toţi vor fi nimiciţi, şi vor cădea Ón ţara Egiptului; vor fi nimiciţi de sabie, de foamete, de la cel mai mic p‚nă la cel mai mare; vor pieri de sabie şi de foamete; şi vor fi o pricină de afurisenie, de spaimă, de blestem şi de ocară.
  13. Voi pedepsi astfel pe cei ce locuiesc Ón ţara Egiptului, cum am pedepsit Ierusalimul, cu sabie, cu foamete şi cu ciumă.
  14. Nu va răm‚ne şi nu va scăpa nici unul din rămăşiţele lui Iuda, care au venit să locuiască pentru o vreme Ón ţara Egiptului, cu g‚nd să se Óntoarcă iarăşi Ón ţara lui Iuda, unde doresc să se Óntoarcă iarăşi să se aşeze: nu se vor mai Óntoarce dec‚t vreo c‚ţiva, care vor scăpa!î
  15. Toţi bărbaţii, care ştiau că nevestele lor aduceau tăm‚ie altor dumnezei, toate femeile care se aflau acolo Ón mare număr, şi tot poporul care locuia Ón ţara Egiptului, la Patros, au răspuns aşa lui Ieremia:
  16. ÑNu te vom asculta Ón nimic din cele ce ne-ai spus Ón Numele Domnului.
  17. Ci voim să facem cum am spus cu gura noastră, şi anume: să aducem tăm‚ie Ómpărătesei cerului, şi să-i turnăm jertfe de băutură, cum am făcut, noi şi părinţii noştri, Ómpăraţii noştri şi căpeteniile noastre, Ón cetăţile lui Iuda şi Ón uliţele Ierusalimului. Atunci aveam p‚ine de ne săturam, eram fericiţi, şi nu treceam prin nici o nenorocire!
  18. Dar, de c‚nd am Óncetat să aducem tăm‚ie Ómpărătesei cerului, şi să-i turnăm jertfe de băutură, am dus lipsă de toate, şi am fost nimiciţi de sabie şi de foameteÖî
  19. ÑDe altfel, c‚nd aducem tăm‚ie Ómpărătesei cerului şi-i turnăm jertfe de băutură, oare fără voia bărbaţilor noştri Ói pregătim noi turte ca s-o cinstim făc‚ndu-i chipul, şi-i aducem jertfe de băutură?î
  20. Ieremia a zis atunci Óntregului popor, bărbaţilor, femeilor şi tuturor celor ce-i dăduseră răspunsul acesta:
  21. ÑNu Şi-a adus aminte Domnul, şi nu I-a venit Lui Ón minte tăm‚ia, pe care aţi ars-o Ón cetăţile lui Iuda şi Ón uliţele Ierusalimului, voi şi părinţii voştri, Ómpăraţii voştri şi căpeteniile voastre, şi poporul din ţară?
  22. Domnul n-a putut să mai sufere lucrul acesta, din pricina răutăţii faptelor voastre, din pricina ur‚ciunilor pe care le-aţi săv‚rşit; şi de aceea ţara voastră a ajuns o paragină, un pustiu, o pricină de blestem, cum vedeţi astăzi.
  23. Tocmai pentru că aţi ars tăm‚ie şi aţi păcătuit Ómpotriva Domnului, pentru că n-aţi ascultat glasul Domnului, şi n-aţi păzit Legea, poruncile şi Ónvăţăturile Lui, tocmai pentru aceea vi s-au Ónt‚mplat aceste nenorociri, cum se vede astăzi.î ñ
  24. Ieremia a mai zis Óntregului popor şi tuturor femeilor: ÑAscultaţi Cuv‚ntul Domnului, voi toţi cei din Iuda, care sunteţi Ón ţara Egiptului!
  25. Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul lui Israel: ,Voi şi nevestele voastre aţi mărturisit cu gurile voastre şi aţi Ómplinit cu m‚inile voastre ce spuneţi: ,Vrem să Ómplinim juruinţele pe care le-am făcut, să aducem tăm‚ie Ómpărătesei cerului, şi să-i turnăm jertfe de băutură!í
  26. De aceea, acum, după ce v-aţi Ómplinit juruinţele, şi v-aţi Ónfăptuit făgăduinţele, ascultaţi Cuv‚ntul Domnului, voi toţi cei din Iuda, care locuiţi Ón ţara Egiptului! ,Iată, jur pe Numele Meu cel mare, zice Domnul, ñ că Numele Meu nu va mai fi chemat de gura nici unuia din oamenii lui Iuda, şi Ón toată ţara Egiptului nici unul nu va zice: ,Viu este Domnul, Dumnezeu!í
  27. Iată, voi veghea asupra lor ca să le fac rău şi nu bine; şi toţi oamenii lui Iuda, care sunt Ón ţara Egiptului, care sunt Ón ţara Egiptului, vor fi nimiciţi de sabie şi de foamete p‚nă vor pieri de tot.
  28. Aceia, Ón mic număr, care vor scăpa de sabie, se vor Óntoarce din ţara Egiptului Ón ţara lui Iuda. Dar toată rămăşiţa lui Iuda, toţi cei ce au venit să locuiască Ón ţara Egiptului, vor vedea dacă se va Ómplini Cuv‚ntul Meu sau al lor.í
  29. ,Şi iată, zice Domnul, un semn, după care veţi cunoaşte că vă voi pedepsi Ón locul acesta, ca să ştiţi că vorbele Mele se vor Ómplini peste voi, spre nenorocirea voastră.í
  30. Aşa vorbeşte Domnul: ,Iată, voi da pe Faraon Hofra, Ómpăratul Egiptului, Ón m‚inile vrăjmaşilor lui, Ón m‚inile celor ce vor să-l omoare, cum am dat pe Zedechia, Ómpăratul lui Iuda, Ón m‚inile lui Nebucadneţar, Ómpăratul Babilonului, vrăjmaşul său, care voia să-l omoare.î

Постоянная ссылка на эту страницу bibleonline.ru/bible/ron/24/44/.

Выбор перевода и языка



© Библия Онлайн, 2003-2016