1. Cuv‚ntul Domnului mi-a vorbit astfel:
  2. ÑFiul omului, arată Ierusalimului ur‚ciunile lui!
  3. Şi spune-i: ÑAşa vorbeşte Domnul Dumnezeu, către cetatea Ierusalimului: ÑPrin ob‚rşia şi naşterea ta eşti din ţara Canaaniţilor; tatăl tău era Amorit, şi mama ta Hetită.
  4. La naştere, Ón ziua c‚nd te-ai născut, buricul nu ţi s-a tăiat, n-ai fost scăldată Ón apă, ca să fii curăţită, nici n-ai fost frecată cu sare, şi nici n-ai fost Ónfăşată Ón scutece.
  5. Ochiul nimănui nu s-a Óndurat de tine, ca să-ţi facă măcar unul din aceste lucruri, din milă pentru tine; ci ai fost aruncată pe c‚mp, aşa de sc‚rbă le era de tine, Ón ziua naşterii tale.
  6. Atunci Eu am trecut pe l‚ngă tine, te-am văzut tăvălită Ón s‚ngele tău, şi am zis: ÑTrăieşte chiar şi Ón s‚ngele tău!î Da, ţi-am zis: ÑTrăieşte chiar şi Ón s‚ngele tău!î
  7. Te-am Ónmulţit cu zecile de miiî ca iarba de pe c‚mp. Şi ai crescut, te-ai făcut mare, ai ajuns de o frumuseţe desăv‚rşită; ţi s-au rotunjit ţ‚ţele, ţi-a crescut părul. Dar erai tot goală, goală de tot.
  8. C‚nd am trecut Eu pe l‚ngă tine, M-am uitat la tine, şi iată că Óţi venise vremea, vremea dragostelor. Atunci am Óntins peste tine poala hainei Mele, ţi-am acoperit goliciunea, ţi-am jurat credinţă, am făcut legăm‚nt cu tine, zice Domnul Dumnezeu, şi ai fost a Mea!
  9. Te-am scăldat Ón apă, te-am spălat de s‚ngele de pe tine, şi te-am uns cu untdelemn.
  10. Ţi-am dat haine cusute cu fir, şi o Óncălţăminte de piele de viţel de mare, te-am Óncins cu in subţire, şi te-am Ómbrăcat Ón mătase.
  11. Te-am Ómpodobit cu scule scumpe, ţi-am pus brăţări la m‚nă, şi o salbă la g‚t;
  12. ţi-am pus o verigă Ón nas, cercei Ón urechi, şi o cunună minunată pe cap.
  13. Astfel, ai fost Ómpodobită cu aur şi cu argint, şi ai fost Ómbrăcată cu in subţire, cu mătase şi cusături cu fir. Ai m‚ncat floarea făinii, miere şi untdelemn. Erai de o frumuseţe desăv‚rşită, ba ajunsesei chiar Ómpărăteasă.
  14. Ţi s-a dus vestea printre neamuri, pentru frumuseţea ta; căci era desăv‚rşită de tot, datorită strălucirii cu care te Ómpodobisem, zice Domnul, Dumnezeu.î
  15. ÑDar te-ai Óncrezut Ón frumuseţea ta, şi ai curvit, la adăpostul numelui tău celui mare; ţi-ai revărsat curviile Ónaintea tuturor trecătorilor, şi te-ai dat lor.
  16. Ai luat şi din hainele tale, ţi-ai făcut Ónălţimi pe care le-ai Ómpodobit cu toate culorile, şi ai curvit pe ele: aşa cum nu s-a Ónt‚mplat şi nici nu se va mai Ónt‚mpla vreodată.
  17. Ţi-ai luat p‚nă şi minunatele tale podoabe de aur şi de argint, pe care ţi le dădusem, şi ţi-ai făcut nişte chipuri de bărbaţi, cu care ai curvit.
  18. Ţi-ai luat şi hainele cusute la gherghef, le-ai Ómbrăcat cu ele şi ai adus acestor chipuri untdelemnul Meu şi tăm‚ia Mea.
  19. P‚inea pe care ţi-o dădusem, floarea făinii, untdelemnul şi mierea, cu care te hrăneam, le-ai adus Ónaintea lor, ca nişte tăm‚ie cu un miros plăcut. Iată ce s-a Ónt‚mplat, zice Domnul Dumnezeu!î
  20. ÑApoi ţi-ai luat fiii şi fiicele, pe care Mi-i născusei, şi i-ai jertfit lor, ca să le slujească de m‚ncare. Nu erau oare de ajuns curviile tale,
  21. de Mi-ai mai junghiat fiii, şi i-ai dat, trec‚ndu-i prin foc Ón cinstea lor?
  22. Şi Ón mijlocul tuturor ur‚ciunilor şi curviilor tale, nu ţi-ai adus aminte de vremea tinereţii tale, c‚nd erai goală, goală de tot, şi te zbăteai Ón s‚ngele tău!
  23. După toate aceste răutăţi ale tale, ñ (vai, vai de tine! zice Domnul Dumnezeu), ñ
  24. ţi-ai zidit case de curvie, ţi-ai făcut Ónălţimi Ón toate pieţele.
  25. La toate colţurile uliţelor ţi-ai făcut Ónălţimi, ţi-ai necinstit frumuseţea, ţi-ai desfăcut picioarele Ónaintea tuturor trecătorilor, ai făcut tot mai multe curvii.
  26. Ai curvit cu Egiptenii, vecinii tăi, cu trupul plin de vlagă, şi ţi-ai Ónmulţit curviile, ca să Mă m‚nii.
  27. Dar iată că Mi-am Óntins m‚na Ómpotriva ta, am micşorat partea de Óntreţinere pe care ţi-o r‚nduisem, te-am lăsat Ón voia vrăjmaşelor tale, fiicele Filistenilor, care au roşit de purtarea ta nelegiuită.
  28. Apoi ai curvit cu Asirienii, pentru că erai fără saţ; ai curvit cu ei, şi tot nu te-ai săturat.
  29. Ţi-ai Ónmulţit curviile cu ţara Canaanului şi p‚nă Ón Haldea, dar nici acolo nu te-ai săturat.
  30. Ce slăbiciune de inimă ai avut, zice Domnul, Dumnezeu, de ai făcut toate aceste lucruri, care sunt fapta unei ibovnice dedate la curvie,
  31. zidindu-ţi case de curvie la toate colţurile uliţelor, şi făc‚ndu-ţi Ónălţimi Ón toate pieţele; n-ai fost nici măcar ca o curvă care-şi cere plata.
  32. Ai fost femeia prea curvă, care primeşte pe străini Ón locul bărbatului ei!
  33. Tuturor curvelor li se plăteşte o plată; dar tu ai dat daruri tuturor ibovnicilor tăi, i-ai c‚ştigat prin daruri, ca să-i tragi la tine din toate părţile şi să curveşti cu ei.
  34. Ai fost cu totul altfel dec‚t celelalte curve, Óntruc‚t nimeni nu umbla după tine, ci tu plăteai celor ce veneau la tine, Ón loc ca tu să fii plătită de ei. De aceea ai fost cu totul altfel dec‚t altele.î
  35. ÑDe aceea, ascultă, curvo, Cuv‚ntul Domnului!
  36. Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: ÑPentru că ţi-ai risipit banii Ón felul acesta, şi ţi-ai descoperit goliciunea Ón curviile tale cu ibovnicii tăi şi cu toţi idolii tăi ur‚cioşi, şi din pricina s‚ngelui copiilor tăi, pe care li i-ai dat,
  37. de aceea, iată, voi str‚nge pe toţi ibovnicii cu care te dezmierdai, pe toţi aceia pe care i-ai iubit şi pe toţi aceia pe care i-ai ur‚t, da, Ói voi str‚nge Ómpotriva ta din toate părţile, Óţi voi dezveli goliciunea Ónaintea lor, şi Óţi vor vedea toată goliciunea.
  38. Te voi judeca aşa cum se judecă femeile prea curve şi ucigătoare de copii, şi voi face din tine o jertfă s‚ngeroasă a urgiei şi geloziei.
  39. Te voi da Ón m‚inile lor; Óţi vor surpa casele de curvie, şi Óţi vor nimici Ónălţimile; te vor dezbrăca de hainele tale, Óţi vor lua toată podoaba de pietre scumpe, şi te vor lăsa goală, goală de tot.
  40. Vor aduce gloata Ómpotriva ta, te vor ucide cu pietre şi te vor străpunge cu lovituri de sabie.
  41. Œţi vor arde casele cu foc, şi se vor răzbuna pe tine, Ónaintea unei mulţimi de femei. Voi face să Ónceteze astfel curvia ta, şi nu vei mai da plată de curvă.
  42. Œmi voi potoli m‚nia Ómpotriva ta, şi nu voi mai fi gelos pe tine; Mă voi linişti, nu voi mai fi supărat.
  43. Pentru că nu ţi-ai adus aminte de vremea tinereţii tale, ci M-ai aţ‚ţat prin toate aceste lucruri, iată, voi face ca purtarea ta să cadă asupra capului tău, zice Domnul, Dumnezeu, ca să nu mai săv‚rşeşti alte nelegiuiri cu toate ur‚ciunile tale!î
  44. ÑIată că toţi cei ce spun zicători, vor spune despre tine zicătoarea aceasta: ,Cum este mama aşa şi fata!í
  45. Tu eşti fata mamei tale, care s-a dezgustat de bărbatul şi copiii ei. Tu eşti sora surorilor tale, care s-au dezgustat de bărbaţii şi copiii lor. Mama voastră era o Hetită şi tatăl vostru un Amorit.
  46. Sora ta cea mai mare, care locuieşte la miază-noapte de tine, este Samaria, ea şi fiicele ei; şi sora ta cea mai mică este Sodoma şi fiicele ei, şi locuieşte la miază-zi de tine.
  47. Tu nu numai că ai umblat pe căile lor, şi ai săv‚rşit aceleaşi ur‚ciuni, ci, ca şi cum at‚t ar fi fost prea puţin, ai fost mai stricată dec‚t ele Ón toate purtările tale.
  48. Pe viaţa Mea, zice Domnul, Dumnezeu că sora ta Sodoma, şi fiicele ei n-au făcut ce aţi făcut voi, tu şi fiicele tale.
  49. Iată care a fost nelegiuirea surorii tale Sodoma: era Óng‚mfată, trăia Ón belşug şi Óntr-o linişte nepăsătoare, ea şi fiicele ei, şi nu sprijinea m‚na celui nenorocit şi celui lipsit.
  50. Ele s-au semeţit, şi au făcut ur‚ciuni blestemate Ónaintea Mea; de aceea le-am şi nimicit, c‚nd am văzut lucrul acesta.
  51. Samaria n-a făcut nici jumătate din păcatele tale; ur‚ciunile tale au fost mai multe dec‚t ale ei, aşa că ai uşurat vina surorilor tale prin toate ur‚ciunile pe care le-ai făcut acum.
  52. Tu, care uşurai vina surorilor tale, prin purtarea ta, suferă acum urmările răutăţii tale; prin păcatele tale, prin care te-ai făcut mai ur‚cioasă dec‚t ele, acum le faci mai uşoară vina dec‚t a ta; de aceea acoperă-te de ruşine, şi poartă-ţi ocara, fiindcă ai uşurat vina surorilor tale!
  53. Voi aduce Ónapoi pe prinşii lor de război, pe prinşii de război ai Sodomei şi ai fiicelor ei, pe prinşii de război ai Samariei şi ai fiicelor ei, şi pe prinşii tăi de război Ón mijlocul lor,
  54. ca să-ţi suferi ocara, şi să roşeşti pentru tot ce ai făcut, slujindu-le ca o pricină de m‚ng‚iere.
  55. Astfel, surorile tale: Sodoma şi fiicele ei, se vor Óntoarce iarăşi la starea lor de mai Ónainte, şi Samaria şi fiicele ei se vor Óntoarce iarăşi la starea lor de mai Ónainte, şi tu şi fiicele tale vă veţi Óntoarce iarăşi la starea voastră de mai Ónainte.
  56. Nu vorbeai deloc despre sora ta Sodoma, Ón vremea m‚ndriei tale,
  57. mai Ónainte de vădirea răutăţii tale, c‚nd ai primit batjocurile fiicelor Siriei, ale tuturor vecinilor tăi, şi ale fiicelor Filistenilor, care te dispreţuiesc de jur Ómprejur!
  58. Trebuie să-ţi porţi, Ón adevăr, nelegiuirile şi ur‚ciunile, zice Domnul.î
  59. Căci aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: ÑŒţi voi face Óntocmai cum ai făcut şi tu, care au nesocotit jurăm‚ntul, rup‚nd legăm‚ntul!
  60. Dar Œmi voi aduce aminte de legăm‚ntul Meu făcut cu tine Ón vremea tinereţii tale, şi voi face cu tine un legăm‚nt veşnic.
  61. Atunci Óţi vei aduce aminte de purtarea ta, te vei ruşina, c‚nd vei primi la tine pe surorile tale, mai mari şi mai mici, pe care ţi le voi dat ca fiice, dar nu pe temeiul legăm‚ntului făcut cu tine.
  62. Voi face legăm‚ntul Meu cu tine, şi vei şti că Eu sunt Domnul,
  63. ca să-ţi aduci aminte de trecut şi să roşeşti, şi să nu mai deschizi gura de ruşine, c‚nd Óţi voi ierta tot ce ai făcut, zice Domnul Dumnezeu.î

Постоянная ссылка на эту страницу bibleonline.ru/bible/ron/26/16/.

Выбор перевода и языка



© Библия Онлайн, 2003-2016