1. Ascultaţi lucrul acesta, preoţi! Ia aminte, casa lui Israel! Şi pleacă urechea, casa Ómpăratului! Căci pe voi vă ameninţă judecata, pentru că aţi fost o cursă la Miţpa, şi un laţ Óntins pe Tabor!
  2. Necredincioşii se afundă Ón nelegiuire, dar voi avea Eu pedepse pentru toţi!
  3. Cunosc Eu doar pe Efraim, şi Israel nu-Mi este ascuns; ştiu că tu, Efraime, ai curvit, şi că Israel s-a spurcat.
  4. Faptele lor nu le Óngăduie să se Óntoarcă la Dumnezeul lor, căci un duh de curvie este Ón inima lor, şi nu cunosc pe Domnul!
  5. Dar m‚ndria lui Israel va fi martoră Ómpotriva lui, şi Israel şi Efraim vor cădea prin nelegiuirea lor, şi Iuda va cădea şi el cu ei.
  6. Vor merge cu oile şi boii lor să caute pe Domnul, dar nu-L vor găsi nicidecum: căci S-a depărtat din mijlocul lor.
  7. Au fost necredincioşi Domnului, căci au născut copii din curvie; acum Ói va Ónghiţi o lună nouă cu avuţiile lor.
  8. Sunaţi din tr‚mbiţă la Ghibea, sunaţi din tr‚mbiţă la Rama! Strigaţi la Bet-Aven! Iată-i pe urma ta, Beniamine!
  9. Efraim va fi pustiit Ón ziua pedepsei: ce vestesc Eu Ómpotriva seminţiilor lui Israel, va veni negreşit!
  10. Căpeteniile lui Iuda sunt ca cei ce mută semnul de la hotare; ca apa Œmi voi vărsa m‚nia peste ei!
  11. Efraim este asuprit, zdrobit Ón judecată, căci a urmat Ónvăţăturile care-i plăceau.
  12. Voi fi ca o molie pentru Efraim, ca o putreziciune (a dinţilor) pentru casa lui Iuda.
  13. C‚nd Óşi vede Efraim boala, şi Iuda rănile, Efraim aleargă Ón Asiria, şi trimite la Ómpăratul Iareb, măcar că Ómpăratul acesta nu poate nici să vă facă sănătoşi, nici să vă lecuiască rănile.
  14. Voi fi ca un leu pentru Efraim, şi ca un pui de leu pentru casa lui Iuda; Eu, da, Eu voi sf‚şia, şi apoi voi pleca, voi lua, şi nimeni nu-Mi va răpi prada.
  15. Voi pleca, Mă voi Óntoarce Ón locuinţa Mea, p‚nă c‚nd vor mărturisi că sunt vinovaţi şi vor căuta Faţa Mea. C‚nd vor fi Ón necaz, vor alerga la Mine.

Постоянная ссылка на эту страницу bibleonline.ru/bible/ron/28/05/.

Выбор перевода и языка



© Библия Онлайн, 2003-2016