1. Israel era o vie mănoasă, care făcea multe roade. Cu c‚t roadele sale erau mai multe, cu at‚t mai multe altare a zidit; cu c‚t Ói propăşea ţara, cu at‚t Ónfrumuseţa st‚lpii idoleşti.
  2. Inima lor este Ómpărţită: de aceea vor fi pedepsiţi. Domnul le va surpa altarele, le va nimici st‚lpii idoleşti.
  3. Şi cur‚nd vor zice: ÑN-avem un adevărat Ómpărat, căci nu ne-am temut de Domnul; şi Ómpăratul, pe care-l avem, ce ar putea face el pentru noi?î
  4. Ei rostesc vorbe deşarte, jurăminte mincinoase, c‚nd Óncheie un legăm‚nt: de aceea, pedeapsa va Óncolţi ca o buruiană otrăvitoare din brazdele c‚mpiei!
  5. Locuitorii Samariei, se vor uimi de viţeii din Bet-Aven; poporul va jeli pe idol, şi preoţii lui vor tremura pentru el, pentru slava lui, care va pieri din mijlocul lor.
  6. Da, el Ónsuşi va fi dus Ón Asiria, ca dar Ómpăratului Iareb. Ruşinea va cuprinde pe Efraim, şi lui Israel Ói va fi ruşine de planurile sale.
  7. S-a dus Samaria şi Ómpăratul ei, ca o ţăpligă pe faţa apelor.
  8. Œnălţimile din Bet-Aven, unde a păcătuit Israel, vor fi nimicite; spini şi mărăcini vor creşte pe altarele lor. Şi vor zice munţilor: ÑAcoperiţi-ne!î Şi dealurilor: ÑCădeţi peste noi!î
  9. Din zilele Ghibei ai păcătuit, Israele! Acolo au stat ei, ca războiul făcut Ómpotriva celor răi să nu-i apuce la Ghibea.
  10. Œi voi pedepsi c‚nd voi vrea, şi se vor str‚nge popoare Ómpotriva lor, c‚nd Ói voi pedepsi pentru Óndoita lor nelegiuire!
  11. Efraim este o m‚nzată Ónvăţată la jug, căreia Ói place să treiere gr‚ul, şi i-am cruţat g‚tul său cel frumos; dar acum voi Ónjuga pe Efraim, Iuda va ara şi Iacov Ói va grăpa.
  12. Semănaţi potrivit cu neprihănirea şi veţi secera potrivit cu Óndurarea. Desţeleniţi-vă un ogor nou! Este vremea să căutaţi pe Domnul, ca să vină şi să vă ploaie m‚ntuire.
  13. Aţi arat răul, aţi secerat nelegiuirea, şi aţi m‚ncat rodul minciunii. Căci te-ai Óncrezut Ón carele tale de luptă, Ón numărul oamenilor tăi viteji.
  14. De aceea se va st‚rni o zarvă Ómpotriva poporului tău, şi toate cetăţuile tale vor fi nimicite, cum a nimicit Ón luptă Şalman-Bet-Arbel, c‚nd mama a fost zdrobită Ómpreună cu copiii ei.
  15. Iată ce vă va aduce Betel, din pricina răutăţii voastre peste măsură de mare. Œn revărsatul zorilor, se va isprăvi cu Ómpăratul lui Israel!

Постоянная ссылка на эту страницу bibleonline.ru/bible/ron/28/10/.

Выбор перевода и языка



© Библия Онлайн, 2003-2017