1. Am ridicat din nou ochii şi m-am uitat, şi iată că patru care ieşeau dintre doi munţi; şi munţii erau de aramă.
  2. La carul dint‚i erau nişte cai roşii, la al doilea car cai negri,
  3. la al treilea car cai albi, şi la al patrulea car cai bălţaţi şi roşii.
  4. Am luat cuv‚ntul, şi am zis Óngerului, care vorbea cu mine: ÑCe Ónseamnă aceştia, domnul meu?î
  5. Œngerul mi-a răspuns: ÑAceştia sunt cele patru v‚nturi ale cerurilor, care ies din locul Ón care stăteau Ónaintea Domnului Óntregului păm‚nt.î
  6. Caii cei negri, Ónhămaţi la unul din care, s-au Óndreptat spre ţara de la miază-noapte, şi cei albi au mers după ei; cei bălţaţi s-au Óndreptat spre ţara de miază-zi.
  7. Cei roşii au ieşit şi ei şi au cerut să meargă să cutreiere păm‚ntul. Œngerul le-a zis: ÑDuceţi-vă de cutreieraţi păm‚ntul!î Şi au cutreierat păm‚ntul.
  8. El m-a chemat, şi mi-a zis: ÑIată că cei ce se Óndreaptă spre ţara de miază-noapte fac să se mai potolească m‚nia Mea Ón ţara de la miază-noapte.î
  9. Cuv‚ntul Domnului mi-a vorbit astfel:
  10. ÑSă primeşti daruri de la prinşii de război din Babilon: Heldai, Tobia, şi Iedaia, ñ şi anume să te duci tu Ónsuţi Ón ziua aceea Ón casa lui Iosia, fiul lui Ţefania, unde s-au dus ei c‚nd au venit din Babilon.
  11. Să iei de la ei argint şi aur, şi să faci din el o cunună, şi s-o pui pe capul lui Iosua, fiul lui Ioţadac, marele preot.
  12. Şi să-i spui: ÑAşa vorbeşte Domnul oştirilor: ÑIată că un om, al cărui nume este Odrasla, va odrăsli din locul lui, şi va zidi Templul Domnului.
  13. Da, El va zidi Templul Domnului, va purta podoabă Ómpărătească, va şedea şi va stăp‚ni pe scaunul Lui de domnie, va fi preot pe scaunul Lui de domnie, şi o desăv‚rşită unire va domni Óntre ei am‚ndoi.î
  14. Cununa va fi pentru Helem, Tobia şi Iedaia, şi pentru Hen, fiul lui Ţefania, ca o aducere aminte Ón Templul Domnului.
  15. Cei ce sunt departe vor veni şi vor lucra la Templul Domnului; şi veţi şti astfel că Domnul oştirilor m-a trimis la voi. Lucrul acesta se va Ónt‚mpla, dacă veţi asculta glasul Domnului, Dumnezeului vostru.î

Постоянная ссылка на эту страницу bibleonline.ru/bible/ron/38/06/.

Выбор перевода и языка



© Библия Онлайн, 2003-2016