1. După două zile era praznicul Paştelor şi al Azimilor. Preoţii cei mai de seamă şi cărturarii căutau cum să prindă pe Isus cu vicleşug, şi să-L omoare.
  2. Căci ziceau: ÑNu Ón timpul praznicului, ca nu cumva să se facă tulburare Ón norod.î
  3. Pe c‚nd şedea Isus la masă, Ón Betania, Ón casa lui Simon leprosul, a venit o femeie, care avea un vas de alabastru cu mir de nard curat, foarte scump; şi, după ce a spart vasul, a turnat mirul pe capul lui Isus.
  4. Unora dintre ei le-a fost necaz, şi ziceau: ÑCe rost are risipa aceasta de mir?
  5. Mirul acesta s-ar fi putut vinde cu mai mult de trei sute de lei (Greceşte: dinari.), şi să se dea săracilor.î Şi le era foarte necaz pe femeia aceea.
  6. Dar Isus le-a zis: ÑLăsaţi-o Ón pace; de ce-i faceţi supărare? Ea a făcut un lucru frumos faţă de Mine;
  7. căci pe săraci Ói aveţi totdeauna cu voi, şi le puteţi face bine oric‚nd voiţi: dar pe Mine nu Mă aveţi totdeauna.
  8. Ea a făcut ce a putut; Mi-a uns trupul mai dinainte, pentru Óngropare.
  9. Adevărat vă spun că, oriunde va fi propovăduită Evanghelia aceasta, Ón toată lumea, se va istorisi şi ce a făcut femeia aceasta, spre pomenirea ei.î
  10. Iuda Iscarioteanul, unul din cei doisprezece, s-a dus la preoţii cei mai de seamă, ca să le v‚ndă pe Isus.
  11. C‚nd au auzit ei lucrul acesta, s-au bucurat, şi i-au făgăduit bani. Şi Iuda căuta un prilej nimerit, ca să-L dea Ón m‚inile lor.
  12. Œn ziua dint‚i a praznicului Azimilor, c‚nd jertfeau Paştele, ucenicii lui Isus I-au zis:
  13. El a trimis pe doi din ucenicii Săi, şi le-a zis: ÑDuceţi-vă Ón cetate; acolo aveţi să Ónt‚lniţi un om duc‚nd un ulcior cu apă: mergeţi după el.
  14. Unde va intra el, spuneţi stăp‚nului casei: ÑŒnvăţătorul zice: ,Unde este odaia pentru oaspeţi, Ón care să măn‚nc Paştele cu ucenicii Mei?í
  15. Şi are să vă arate o odaie mare de sus, aşternută gata: acolo să pregătiţi pentru noi.î
  16. Ucenicii au plecat, au ajuns Ón cetate, şi au găsit aşa cum le spusese El; şi au pregătit Paştele.
  17. Seara, Isus a venit cu cei doisprezece.
  18. Pe c‚nd şedeau la masă şi m‚ncau, Isus a zis: ÑAdevărat vă spun că unul din voi, care măn‚ncă cu Mine, Mă va vinde.î
  19. Ei au Ónceput să se Óntristeze, şi să-I zică unul după altul: ÑNu cumva sunt eu?î
  20. ÑEste unul din cei doisprezeceî, le-a răspuns El; Ñşi anume, cel ce Óntinge m‚na cu Mine Ón blid.
  21. Fiul omului, negreşit, Se duce după cum este scris despre El. Dar vai de omul acela, prin care este v‚ndut Fiul omului! Mai bine ar fi fost pentru el, să nu se fi născut.î
  22. Pe c‚nd m‚ncau, Isus a luat o p‚ine; şi, după ce a binecuv‚ntat, a fr‚nt-o, şi le-a dat, zic‚nd: ÑLuaţi, m‚ncaţi, acesta este trupul Meu.î
  23. Apoi a luat un pahar, şi, după ce a mulţumit lui Dumnezeu, li l-a dat, şi au băut toţi din el.
  24. Şi le-a zis: ÑAcesta este s‚ngele Meu, s‚ngele legăm‚ntului celui nou, care se varsă pentru mulţi.
  25. Adevărat vă spun că, de acum Óncolo, nu voi mai bea din rodul viţei, p‚nă Ón ziua c‚nd Ól voi bea nou Ón Œmpărăţia lui Dumnezeu.î
  26. După ce au c‚ntat c‚ntările de laudă, au ieşit Ón muntele Măslinilor.
  27. Isus le-a zis: ÑŒn noaptea aceasta toţi veţi avea un prilej de poticnire; pentru că este scris: ,Voi bate Păstorul, şi oile vor fi risipite.í
  28. Dar, după ce voi Ónvia, voi merge Ónaintea voastră Ón Galilea.î
  29. Petru i-a zis: ÑChiar dacă toţi ar avea un prilej de poticnire, eu nu voi avea.î
  30. Şi Isus i-a zis: ÑAdevărat Óţi spun că astăzi, chiar Ón noaptea aceasta, Ónainte ca să c‚nte cocoşul de două ori, te vei lepăda de Mine de trei ori.î
  31. Dar Petru I-a zis cu şi mai multă tărie: ÑChiar dacă ar trebui să mor Ómpreună cu Tine, tot nu mă voi lepăda de Tine.î Şi toţi ceilalţi au spus acelaşi lucru.
  32. S-au dus apoi Óntr-un loc Óngrădit, numit Ghetsimani. Şi Isus a zis ucenicilor Săi: ÑŞedeţi aici p‚nă Mă voi ruga.î
  33. A luat cu El pe Petru, pe Iacov şi pe Ioan, şi a Ónceput să Se Ónspăim‚nte şi să Se m‚hnească foarte tare.
  34. El le-a zis: ÑSufletul Meu este cuprins de o Óntristare de moarte; răm‚neţi aici, şi vegheaţi!î
  35. Apoi a mers puţin mai Ónainte, S-a aruncat la păm‚nt, şi Se ruga ca, dacă este cu putinţă, să treacă de la El ceasul acela.
  36. El zicea: ÑAva, adică: Tată, ñ Ţie toate lucrurile Œţi sunt cu putinţă; depărtează de la Mine paharul acesta! Totuşi, facă-se nu ce voiesc Eu, ci ce voieşti Tu.î
  37. Şi a venit la ucenici, pe care i-a găsit dormind. Şi a zis lui Petru: ÑSimone, tu dormi? Un ceas n-ai fost Ón stare să veghezi?
  38. Vegheaţi şi rugaţi-vă, ca să nu cădeţi Ón ispită; duhul este plin de r‚vnă, dar trupul este neputincios.î
  39. S-a dus iarăşi, şi S-a rugat, zic‚nd aceleaşi cuvinte.
  40. Apoi S-a Óntors din nou şi i-a găsit dormind; pentru că li se Óngreuiaseră ochii de somn. Ei nu ştiau ce să-I răspundă.
  41. Œn sf‚rşit, a venit a treia oară, şi le-a zis: ÑDormiţi de acum, şi odihniţi-vă! Destul! A venit ceasul! Iată că Fiul omului este dat Ón m‚inile păcătoşilor.
  42. Sculaţi-vă; haidem să mergem; iată că se apropie v‚nzătorul!î
  43. Şi Óndată, pe c‚nd vorbea El Óncă, a venit Iuda, unul din cei doisprezece, şi Ómpreună cu el a venit o mulţime de oameni cu săbii şi cu ciomege, trimişi de preoţii cei mai de seamă, de cărturari şi de bătr‚ni.
  44. V‚nzătorul le dăduse semnul acesta: ÑPe care-L voi săruta, acela este; să-L prindeţi şi să-L duceţi sub pază.î
  45. C‚nd a venit Iuda, s-a apropiat Óndată de Isus, şi I-a zis: ÑŒnvăţătorule!î Şi L-a sărutat mult.
  46. Atunci oamenii aceia au pus m‚na pe Isus, şi L-au prins.
  47. Unul din cei ce stăteau l‚ngă El, a scos sabia, a lovit pe robul marelui preot, şi i-a tăiat urechea.
  48. Isus a luat cuv‚ntul, şi le-a zis: ÑAţi ieşit ca după un t‚lhar, cu săbii şi cu ciomege, ca să Mă prindeţi.
  49. Œn toate zilele am fost la voi, şi Ónvăţam pe oameni Ón Templu, şi nu M-aţi prins. Dar toate aceste lucruri s-au Ónt‚mplat ca să se Ómplinească Scripturile.î
  50. Atunci toţi ucenicii L-au părăsit şi au fugit.
  51. După El mergea un t‚năr, care n-avea pe trup dec‚t o Ónvelitoare de p‚nză de in. Au pus m‚na pe el;
  52. dar el şi-a lăsat Ónvelitoarea, şi a fugit Ón pielea goală.
  53. Pe Isus L-au dus la marele preot, unde s-au adunat toţi preoţii cei mai de seamă, bătr‚nii şi cărturarii.
  54. Petru L-a urmat de departe p‚nă Ón curtea marelui preot; a şezut jos Ómpreună cu aprozii, şi se Óncălzea la para focului.
  55. Preoţii cei mai de seamă şi tot soborul căutau vreo mărturie Ómpotriva lui Isus, ca să-L omoare; dar nu găseau nici una.
  56. Pentru că mulţi făceau mărturisiri mincinoase Ómpotriva Lui, dar mărturisirile lor nu se potriveau.
  57. Unii s-au sculat şi au făcut o mărturisire mincinoasă Ómpotriva Lui, şi au zis:
  58. ÑNoi L-am auzit zic‚nd: ,Eu voi strica Templul acesta, făcut de m‚ini omeneşti, şi Ón trei zile voi ridica un altul, care nu va fi făcut de m‚ini omeneşti.î
  59. Nici chiar Ón privinţa aceasta nu se potrivea mărturisirea lor.
  60. Atunci marele preot s-a sculat Ón picioare Ón mijlocul adunării, a Óntrebat pe Isus, şi I-a zis: ÑNu răspunzi nimic? Ce mărturisesc oamenii aceştia Ómpotriva Ta?î
  61. Isus tăcea, şi nu răspundea nimic. Marele preot L-a Óntrebat iarăşi, şi I-a zis: ÑEşti Tu, Hristosul, Fiul Celui binecuv‚ntat?î
  62. ÑDa, suntî, i-a răspuns Isus. ÑŞi veţi vedea pe Fiul omului şez‚nd la dreapta puterii şi venind pe norii cerului.î
  63. Atunci marele preot şi-a rupt hainele, şi a zis: ÑCe nevoie mai avem de martori?
  64. Aţi auzit hula. Ce vi se pare?î Toţi L-au os‚ndit să fie pedepsit cu moartea.
  65. Şi unii au Ónceput să-L scuipe, să-I acopere faţa, să-L bată cu pumnii, şi să-I zică: ÑProroceşte!î Iar aprozii L-au primit Ón palme.
  66. Pe c‚nd stătea Petru jos Ón curte, a venit una din slujnicele marelui preot.
  67. C‚nd a văzut pe Petru Óncălzindu-se, s-a uitat ţintă la el, şi i-a zis: ÑŞi tu erai cu Isus din Nazaret!î
  68. El s-a lepădat, şi a zis: ÑNu ştiu, nici nu Ónţeleg ce vrei să zici.î Apoi a ieşit Ón pridvor. Şi a c‚ntat cocoşul.
  69. C‚nd l-a văzut slujnica, a Ónceput iarăşi să spună celor ce stăteau acolo: ÑAcesta este unul dintre oamenii aceia.î
  70. Şi el s-a lepădat din nou. După puţină vreme, cei ce stăteau acolo, au zis iarăşi lui Petru: ÑNu mai Óncape Óndoială că eşti unul din oamenii aceia; căci eşti Galilean, şi graiul tău seamănă cu al lor.î
  71. Atunci el a Ónceput să se blesteme şi să se jure: ÑNu cunosc pe omul acesta, despre care vorbiţi!î
  72. Œndată a c‚ntat cocoşul a doua oară. Şi Petru şi-a adus aminte de vorba, pe care i-o spusese Isus: ÑŒnainte ca să c‚nte cocoşul de două ori, te vei lepăda de Mine de trei ori.î Şi g‚ndindu-se la acest lucru, a Ónceput să pl‚ngă.

Постоянная ссылка на эту страницу bibleonline.ru/bible/ron/41/14/.

Выбор перевода и языка



© Библия Онлайн, 2003-2016