1. Œntr-o zi, Isus Se ruga Óntr-un loc anumit. C‚nd a isprăvit rugăciunea, unul din ucenicii Lui I-a zis: ÑDoamne, Ónvaţă-ne să ne rugăm, cum a Ónvăţat şi Ioan pe ucenicii lui.î
  2. El le-a zis: ÑC‚nd vă rugaţi, să ziceţi: Tatăl nostru care eşti Ón ceruri! Sfinţească-se Numele Tău; vină Œmpărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum Ón cer, aşa şi pe păm‚nt.
  3. P‚inea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă Ón fiecare zi;
  4. şi ne iartă nouă păcatele noastre, fiindcă şi noi iertăm oricui ne este dator; şi nu ne duce Ón ispită, ci izbăveşte-ne de cel rău.î
  5. Apoi le-a mai zis: ÑDacă unul dintre voi are un prieten, şi se duce la el la miezul nopţii, şi-i zice: ,Prietene, Ómprumută-mi trei p‚ini,
  6. căci a venit la mine de pe drum un prieten al meu, şi n-am ce-i pune Ónainte;í
  7. şi dacă dinăuntrul casei lui, prietenul acesta Ói răspunde: ,Nu mă tulbura; acum uşa este Óncuiată, copiii mei sunt cu mine Ón pat, nu pot să mă scol să-ţi dau p‚inií, ñ
  8. vă spun: chiar dacă nu s-ar scula să i le dea, pentru că-i este prieten, totuşi, măcar pentru stăruinţa lui supărătoare, tot se va scula şi-i va da tot ce-i trebuie.
  9. De aceea şi Eu vă spun: Cereţi, şi vi se va da: căutaţi, şi veţi găsi; bateţi şi vi se va deschide.
  10. Fiindcă oricine cere, capătă; cine caută găseşte; şi celui ce bate, i se deschide.
  11. Cine este tatăl acela dintre voi, care, dacă-i cere fiul său p‚ine, să-i dea o piatră? Ori, dacă cere un peşte, să-i dea un şarpe Ón loc de peşte?
  12. Sau, dacă cere un ou, să-i dea o scorpie?
  13. Deci, dacă voi, care sunteţi răi, ştiţi să daţi daruri bune copiilor voştri, cu c‚t mai mult Tatăl vostru cel din ceruri va da Duhul Sf‚nt celor ce I-L cer!î
  14. Isus a scos dintr-un bolnav un drac, care era mut. După ce a ieşit, dracul, mutul a grăit, şi noroadele s-au mirat.
  15. Dar unii ziceau: ÑEl scoate dracii cu Beelzebul, domnul dracilor.î
  16. Alţii, ca să-L ispitească, Œi cereau un semn, din cer.
  17. Isus le-a cunoscut g‚ndurile, şi le-a zis: ÑOrice Ómpărăţie dezbinată Ómpotriva ei, este pustiită; şi o casă dezbinată Ómpotriva ei, se prăbuşeşte peste alta.
  18. Deci, dacă Satana este dezbinat Ómpotriva lui Ónsuşi, cum va dăinui Ómpărăţia lui, fiindcă ziceţi că Eu scot dracii cu Beelzebul?
  19. Şi dacă eu scot dracii cu Beelzebul, fiii voştri cu cine Ói scot? De aceea ei Ónşişi vor fi judecătorii voştri.
  20. Dar, dacă Eu scot dracii cu degetul lui Dumnezeu, Œmpărăţia lui Dumnezeu a ajuns p‚nă la voi.
  21. C‚nd omul cel tare şi bine Ónarmat Óşi păzeşte casa, averile Ói sunt la adăpost.
  22. Dar dacă vine peste el unul mai tare dec‚t el şi-l biruieşte, atunci Ói ia cu sila toate armele Ón care se Óncredea, şi Ómparte prăzile luate de la el.
  23. Cine nu este cu Mine este Ómpotriva Mea; şi cine nu adună cu Mine, risipeşte.
  24. Duhul necurat, c‚nd iese afară dintr-un om, umblă prin locuri fără apă, şi caută odihnă. Fiindcă n-o găseşte, zice: ,Mă voi Óntoarce Ón casa mea, de unde am ieşit.í
  25. Şi c‚nd vine, o găseşte măturată şi Ómpodobită.
  26. Atunci se duce de mai ia cu el alte şapte duhuri, mai rele dec‚t el; intră Ómpreună Ón casă, se aşează Ón ea, şi starea de pe urmă a omului aceluia ajunge mai rea dec‚t cea dint‚i.î
  27. Pe c‚nd spunea Isus aceste vorbe, o femeie din norod şi-a ridicat glasul şi a zis: ÑFerice de p‚ntecele care Te-a purtat, şi de ţ‚ţele pe care le-ai sub!î
  28. Şi El a răspuns: ÑFerice mai degrabă de cei ce ascultă Cuv‚ntul lui Dumnezeu, şi-L păzesc!î
  29. Pe c‚nd noroadele se str‚ngeau cu grămada, El a Ónceput să spună: ÑNeamul acesta este un neam viclean; el cere un semn; dar nu i se va da alt semn dec‚t semnul proorocului Iona.
  30. Căci după cum Iona a fost un semn pentru Niniviteni, tot aşa şi Fiul omului va fi un semn pentru neamul acesta.
  31. Œmpărăteasa de la miazăzi se va scula, Ón ziua judecăţii, alături de bărbaţii acestui neam, şi-i va os‚ndi; pentru că ea a venit de la capătul păm‚ntului ca să audă Ónţelepciunea lui Solomon; şi iată că aici este Unul mai mare dec‚t Solomon.
  32. Bărbaţii din Ninive se vor scula, Ón ziua judecăţii, alături de neamul acesta, şi-l vor os‚ndi, pentru că ei s-au pocăit la propovăduirea lui Iona; şi iată că aici este Unul mai mare dec‚t Iona.
  33. Nimeni n-aprinde o lumină, ca s-o pună Óntr-un loc ascuns sau sub baniţă; ci o pune Óntr-un sfeşnic, pentru ca cei ce intră, să vadă lumina.
  34. Ochiul este lumina trupului tău. Dacă ochiul tău este sănătos, tot trupul tău este plin de lumină; dar dacă ochiul tău este rău, trupul tău este plin de Óntuneric.
  35. Ia seama dar, ca lumina care este Ón tine, să nu fie Óntuneric.
  36. Aşa că, dacă tot trupul tău este plin de lumină, fără să aibă vreo parte Óntunecată, va fi Ón totul plin de lumină, Óntocmai ca atunci c‚nd te-ar lumina o lampă cu lumina ei mare.î
  37. Pe c‚nd vorbea Isus, un Fariseu L-a rugat să pr‚nzească la el. El Ón intrat şi a şezut la masă.
  38. Fariseul a văzut cu mirare că Isus nu Se spălase Ónainte de pr‚nz.
  39. Dar Domnul i-a zis: ÑVoi, Fariseii, curăţiţi partea de afară a paharului şi a blidului, dar Ónăuntrul vostru este plin de jefuire şi de răutate.
  40. Nebunilor, oare Acela care a făcut partea de afară, n-a făcut şi pe cea dinăuntru?
  41. Daţi mai bine milostenie din lucrurile dinăuntru, şi atunci toate vă vor fi curate.
  42. Dar vai de voi, Fariseilor! Pentru că voi daţi zeciuială din izmă, din rută şi din toate zarzavaturile, şi daţi uitării dreptatea şi dragostea de Dumnezeu: pe acestea trebuia să le faceţi, şi pe celelalte să nu le lăsaţi nefăcute!
  43. Vai de voi, Fariseilor! Pentru că voi umblaţi după scaunele dint‚i la sinagogi, şi vă place să vă facă lumea plecăciuni prin pieţe!
  44. Vai de voi, cărturari şi Farisei făţarnici! Pentru că voi sunteţi ca mormintele, care nu se văd, şi peste care oamenii umblă fără să ştie.î
  45. Unul din Ónvăţătorii Legii a luat cuv‚ntul, şi I-a zis: ÑŒnvăţătorule, spun‚nd aceste lucruri ne ocărăşti şi pe noi.î
  46. ÑVai şi de voi, Ónvăţători ai Legiiî, a răspuns Isus. ÑPentru că voi puneţi pe spinarea oamenilor sarcini grele de purtat, iar voi nici măcar cu unul din degetele voastre nu vă atingeţi de ele.
  47. Vai de voi! Pentru că voi zidiţi mormintele proorocilor, pe care i-au ucis părinţii voştri.
  48. Prin aceasta mărturisiţi că Óncuviinţaţi faptele părinţilor voştri; căci ei au ucis pe prooroci, iar voi le zidiţi mormintele.
  49. De aceea Œnţelepciunea lui Dumnezeu a zis: ,Le voi trimite prooroci şi apostoli; pe unii din ei Ói vor ucide, iar pe alţii Ói vor prigoni,
  50. ca să se ceară de la acest neam s‚ngele tuturor proorocilor, care a fost vărsat de la Óntemeierea lumii:
  51. de la s‚ngele lui Abel p‚nă la s‚ngele lui Zaharia, ucis Óntre altar şi Templu; da, vă spun, se va cere de la neamul acesta!
  52. Vai de voi, Ónvăţători ai Legii! Pentru că voi aţi pus m‚na pe cheia cunoştinţei: nici voi n-aţi intrat, iar pe cei ce voiau să intre, i-aţi Ómpiedicat să intre.î
  53. După ce a ieşit de acolo, cărturarii şi Fariseii au Ónceput să-L pună la str‚mtoare, şi să-L facă să vorbească despre multe lucruri;
  54. I-au Óntins astfel laţuri, ca să prindă vreo vorbă din gura Lui, pentru care să-L poată Ónvinui.

Постоянная ссылка на эту страницу bibleonline.ru/bible/ron/42/11/.

Выбор перевода и языка



© Библия Онлайн, 2003-2017