1. La Ónceput era Cuv‚ntul, şi Cuv‚ntul era cu Dumnezeu, şi Cuv‚ntul era Dumnezeu.
  2. El era la Ónceput cu Dumnezeu.
  3. Toate lucrurile au fost făcute prin El; şi nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El.
  4. Œn El era viaţa, şi viaţa era lumina oamenilor.
  5. Lumina luminează Ón Óntuneric, şi Óntunericul n-a biruit-o.
  6. A venit un om trimis de Dumnezeu: numele lui era Ioan.
  7. El a venit ca martor, ca să mărturisească despre Lumină, pentru ca toţi să creadă prin el.
  8. Nu era el Lumina, ci el a venit ca să mărturisească despre Lumină.
  9. Lumina aceasta era adevărata Lumină, care luminează pe orice om, venind Ón lume.
  10. El era Ón lume, şi lumea a fost făcută prin El, dar lumea nu L-a cunoscut.
  11. A venit la ai Săi, şi ai Săi nu L-au primit.
  12. Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred Ón Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu;
  13. născuţi nu din s‚nge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu.
  14. Şi Cuv‚ntul S-a făcut trup, şi a locuit printre noi, plin de har, şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă Óntocmai ca slava singurului născut din Tatăl. ñ
  15. Ioan a mărturisit despre El, c‚nd a strigat: ÑEl este Acela despre care ziceam eu: ,Cel ce vine după mine, este Ónaintea mea, pentru că era Ónainte de mineí. ñ
  16. Şi noi toţi am primit din plinătatea Lui, şi har după har;
  17. căci Legea a fost dată prin Moise, dar harul şi adevărul au venit prin Isus Hristos.
  18. Nimeni n-a văzut vreodată pe Dumnezeu; singurul Lui Fiu, care este Ón s‚nul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut.î
  19. Iată mărturisirea făcută de Ioan, c‚nd Iudeii au trimis din Ierusalim pe nişte preoţi şi Leviţi să-l Óntrebe: ÑTu cine eşti?î
  20. El a mărturisit şi n-a tăgăduit: a mărturisit că nu este el Hristosul.
  21. Şi ei l-au Óntrebat: ÑDar cine eşti? Eşti Ilie?î Şi el a zis: ÑNu sunt!î ÑEşti proorocul?î Şi el a răspuns: ÑNu!î
  22. Atunci i-au zis: ÑDar cine eşti? Ca să dăm un răspuns celor ce ne-au trimis. Ce zici tu despre tine Ónsuţi?î
  23. ÑEuî, a zis el, Ñsunt glasul celui ce strigă Ón pustie: ,Neteziţi calea Domnuluií, cum a zis proorocul Isaia.î
  24. Trimişii erau din partea Fariseilor.
  25. Ei i-au mai pus următoarea Óntrebare: ÑAtunci de ce botezi, dacă nu eşti Hristosul, nici Ilie, nici proorocul?î
  26. Drept răspuns, Ioan le-a zis: ÑEu botez cu apă; dar Ón mijlocul vostru stă Unul, pe care voi nu-L cunoaşteţi.
  27. El este Acela care vine după mine, ñ şi care este Ónaintea mea; eu nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua Óncălţămintelor Lui.î
  28. Aceste lucruri s-au petrecut Ón Betabara (Sau: Betania.), dincolo de Iordan, unde boteza Ioan.
  29. A doua zi, Ioan a văzut pe Isus venind la el, şi a zis: ÑIată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii!
  30. El este Acela despre care ziceam: ÑDupă mine vine un om, care este Ónaintea mea, căci era Ónainte de mine.
  31. Eu nu-L cunoşteam, dar tocmai pentru aceasta am venit să botez cu apă: ca El să fie făcut cunoscut lui Israel.î
  32. Ioan a făcut următoarea mărturisire: ÑAm văzut Duhul pogor‚ndu-Se din cer ca un porumbel şi oprindu-Se peste El.
  33. Eu nu-L cunoşteam; dar Cel ce m-a trimis să botez cu apă, mi-a zis: ,Acela peste care vei vedea Duhul pogor‚ndu-Se şi oprindu-Se, este Cel ce botează cu Duhul Sf‚nt.í
  34. Şi eu am văzut lucrul acesta, şi am mărturisit că El este Fiul lui Dumnezeu.î
  35. A doua zi, Ioan stătea iarăşi cu doi din ucenicii lui.
  36. Şi, pe c‚nd privea pe Isus umbl‚nd, a zis: ÑIată Mielul lui Dumnezeu!î
  37. Cei doi ucenici l-au auzit rostind aceste vorbe, şi au mers după Isus.
  38. Isus S-a Óntors; şi, c‚nd i-a văzut că merg după El, le-a zis: ÑCe căutaţi?î Ei I-au răspuns: ÑRabi (care, tălmăcit, Ónseamnă: ÑŒnvăţătorule), unde locuieşti?î
  39. ÑVeniţi de vedeţiî, le-a zis El. S-au dus şi au văzut unde locuia; şi Ón ziua aceea au rămas la El. Era cam pe la ceasul al zecelea.
  40. Unul din cei doi, care auziseră cuvintele lui Ioan şi merseseră după Isus, era Andrei, fratele lui Simon Petru.
  41. El, cel dint‚i, a găsit pe fratele său Simon, şi i-a zis: ÑNoi am găsit pe Mesiaî (care, tălmăcit Ónseamnă Hristos).
  42. Şi l-a adus la Isus. Isus l-a privit, şi i-a zis: ÑTu eşti Simon, fiul lui Iona; tu te vei chema Chifaî, (care, tălmăcit, Ónseamnă Petru).
  43. A doua zi Isus a vrut să Se ducă Ón Galilea, şi a găsit pe Filip. Şi i-a zis: ÑVino după Mine.î
  44. Filip era din Betsaida, cetatea lui Andrei şi a lui Petru.
  45. Filip a găsit pe Natanael, şi i-a zis: ÑNoi am găsit pe Acela, despre care a scris Moise Ón lege, şi proorocii: pe Isus din Nazaret, fiul lui Iosif.
  46. Natanael i-a zis: ÑPoate ieşi ceva bun din Nazaret?î ÑVino şi vezi!î i-a răspuns Filip.
  47. Isus a văzut pe Natanael venind la El, şi a zis despre el: ÑIată cu adevărat un Israelit, Ón care nu este vicleşug.î
  48. ÑDe unde mă cunoşti?î I-a zis Natanael. Drept răspuns Isus i-a zis: ÑTe-am văzut mai Ónainte ca să te cheme Filip, c‚nd erai sub smochin.î
  49. Natanael I-a răspuns: ÑRabi, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, Tu eşti Œmpăratul lui Israel!î
  50. Drept răspuns, Isus i-a zis: ÑPentru că ţi-am spus că te-am văzut sub smochin, crezi? Lucruri mai mari dec‚t acestea vei vedea.î
  51. Apoi i-a zis: ÑAdevărat, adevărat vă spun, că, de acum Óncolo, veţi vedea cerul deschis şi pe Óngerii lui Dumnezeu suindu-se şi pogor‚ndu-se peste Fiul omului.î

Постоянная ссылка на эту страницу bibleonline.ru/bible/ron/43/01/.

Выбор перевода и языка



© Библия Онлайн, 2003-2016