1. Apostolii şi fraţii, care erau Ón Iudea, au auzit că şi Neamurile au primit Cuv‚ntul lui Dumnezeu.
  2. Şi c‚nd s-a suit Petru la Ierusalim, Ól mustrau cei tăiaţi Ómprejur,
  3. şi ziceau: ÑAi intrat Ón casă la nişte oameni netăiaţi Ómprejur, şi ai m‚ncat cu ei.î
  4. Petru a Ónceput să le spună pe r‚nd cele Ónt‚mplate. El a zis:
  5. ÑEram Ón cetatea Iope; şi, pe c‚nd mă rugam, am căzut Óntr-o răpire sufletească, şi am avut o vedenie: un vas ca o faţă de masă mare, legată cu cele patru colţuri, se cobora din cer, şi a venit p‚nă la mine.
  6. C‚nd m-am uitat Ón ea, am văzut dobitoacele cu patru picioare de pe păm‚nt, fiarele, t‚r‚toarele şi păsările cerului.
  7. Şi am auzit un glas, care mi-a zis: ,Pietre, scoală-te, taie şi măn‚ncă.í
  8. Dar eu am răspuns: ,Nicidecum, Doamne, căci nimic spurcat sau necurat n-a intrat vreodată Ón gura mea.í
  9. Şi glasul mi-a zis a doua oară din cer: ,Ce a curăţit Dumnezeu, să nu numeşti spurcat.í
  10. Lucrul acesta s-a făcut de trei ori; apoi toate au fost ridicate iarăşi Ón cer.
  11. Şi iată că Óndată, trei oameni trimişi din Cezarea la mine, au stat la poarta casei, Ón care eram.
  12. Duhul mi-a spus să plec cu ei, fără să fac vreo deosebire. Aceşti şase fraţi m-au Ónsoţit şi ei, şi am intrat Ón casa omului.
  13. El ne-a istorisit cum a văzut Ón casa lui pe Ónger st‚nd Ónaintea lui, şi zic‚ndu-i: ,Trimite la Iope, şi cheamă pe Simon, zis şi Petru,
  14. care-ţi va spune cuvinte prin care vei fi m‚ntuit tu şi toată casa ta.í
  15. Şi, cum am Ónceput să vorbesc, Duhul Sf‚nt S-a pogor‚t peste ei ca şi peste noi la Ónceput.
  16. Şi mi-am adus aminte de vorba Domnului, cum a zis: ,Ioan a botezat cu apă, dar voi veţi fi botezaţi cu Duhul Sf‚nt.í
  17. Deci, dacă Dumnezeu le-a dat acelaşi dar, ca şi nouă, care am crezut Ón Domnul Isus Hristos, cine eram eu să mă Ómpotrivesc lui Dumnezeu?î
  18. După ce au auzit aceste lucruri, s-au potolit, au slăvit pe Dumnezeu, şi au zis: ÑDumnezeu a dat deci şi Neamurilor pocăinţă, ca să aibă viaţa.î
  19. Cei ce se Ómprăştiaseră, din pricina prigonirii Ónt‚mplate cu prilejul lui Ştefan, au ajuns p‚nă Ón Fenicia, Ón Cipru şi Ón Antiohia, şi propovăduiau Cuv‚ntul numai Iudeilor.
  20. Totuşi printre ei au fost c‚ţiva oameni din Cipru şi din Cirena, care au venit Ón Antiohia, au vorbit şi Grecilor, şi le-au propovăduit Evanghelia Domnului Isus.
  21. M‚na Domnului era cu ei, şi un mare număr de oameni au crezut şi s-au Óntors la Domnul.
  22. Vestea despre ei a ajuns la urechile Bisericii din Ierusalim, şi au trimis pe Barnaba p‚nă la Antiohia.
  23. C‚nd a ajuns el, şi a văzut harul lui Dumnezeu, s-a bucurat, şi i-a Óndemnat pe toţi să răm‚nă cu inimă hotăr‚tă alipiţi de Domnul.
  24. Căci Barnaba era un om de bine, plin de Duhul Sf‚nt şi de credinţă. Şi destul de mult norod s-a adăugat la Domnul.
  25. Barnaba s-a dus apoi la Tars, ca să caute pe Saul;
  26. şi, c‚nd l-a găsit, l-a adus la Antiohia. Un an Óntreg, au luat parte la adunările Bisericii, şi au Ónvăţat pe mulţi oameni. Pentru Ónt‚iaşi dată, ucenicilor li s-a dat numele de creştini Ón Antiohia.
  27. Œn vremea aceea, s-au pogor‚t nişte prooroci din Ierusalim la Antiohia.
  28. Unul din ei, numit Agab, s-a sculat şi a vestit, prin Duhul, că va fi o foamete mare Ón toată lumea. Şi a fost, Ón adevăr, Ón zilele Ómpăratului Claudiu.
  29. Ucenicii au hotăr‚t să trimită, fiecare după puterea lui, un ajutor fraţilor, care locuiau Ón Iudea,
  30. ceea ce au şi făcut; şi au trimis acest ajutor la prezbiteri (Sau: bătr‚ni.) prin m‚na lui Barnaba şi a lui Saul.

Постоянная ссылка на эту страницу bibleonline.ru/bible/ron/44/11/.

Выбор перевода и языка



© Библия Онлайн, 2003-2017