1. Iacov, rob al lui Dumnezeu şi al Domnului Isus Hristos, către cele douăsprezece seminţii care sunt Ómprăştiate: sănătate!
  2. Fraţii mei, să priviţi ca o mare bucurie c‚nd treceţi prin felurite Óncercări,
  3. ca unii care ştiţi că Óncercarea credinţei voastre lucrează răbdare.
  4. Dar răbdarea trebuie să-şi facă desăv‚rşit lucrarea, pentru ca să fiţi desăv‚rşiţi, Óntregi, şi să nu duceţi lipsă de nimic.
  5. Dacă vreunuia dintre voi Ói lipseşte Ónţelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu m‚nă largă şi fără mustrare, şi ea Ói va fi dată.
  6. Dar s-o ceară cu credinţă, fără să se Óndoiască deloc: pentru că cine se Óndoieşte, seamănă cu valul mării, tulburat şi Ómpins de v‚nt Óncoace şi Óncolo.
  7. Un astfel de om să nu se aştepte să primească ceva de la Domnul,
  8. căci este un om nehotăr‚t şi nestatornic Ón toate căile sale.
  9. Fratele dintr-o stare de jos să se laude cu Ónălţarea lui.
  10. Bogatul, dimpotrivă, să se laude cu smerirea lui: căci va trece ca floarea ierbii.
  11. Răsare soarele cu căldura lui arzătoare, şi usucă iarba: floarea ei cade jos, şi frumuseţea Ónfăţişării ei piere: aşa se va vesteji bogatul Ón umbletele lui.
  12. Ferice de cel ce rabdă ispita. Căci după ce a fost găsit bun, va primi cununa vieţii, pe care a făgăduit-o Dumnezeu celor ce-L iubesc.
  13. Nimeni, c‚nd este ispitit, să nu zică: ÑSunt ispitit de Dumnezeuî. Căci Dumnezeu nu poate fi ispitit ca să facă rău, şi El Ónsuşi nu ispiteşte pe nimeni.
  14. Ci fiecare este ispitit, c‚nd este atras de pofta lui Ónsuşi şi momit.
  15. Apoi pofta, c‚nd a zămislit, dă naştere păcatului; şi păcatul odată făptuit, aduce moartea.
  16. Nu vă Ónşelaţi preaiubiţii mei fraţi:
  17. orice ni se dă bun şi orice dar desăv‚rşit este de sus, pogor‚ndu-se de la Tatăl luminilor, Ón care nu este nici schimbare, nici umbră de mutare.
  18. El, de bună voia Lui, ne-a născut prin Cuv‚ntul adevărului, ca să fim un fel de p‚rgă a făpturilor Lui.
  19. Ştiţi bine lucrul acesta, preaiubiţii mei fraţi! Orice om să fie grabnic la ascultare, Óncet la vorbire, zăbavnic la m‚nie;
  20. căci m‚nia omului nu lucrează neprihănirea lui Dumnezeu.
  21. De aceea lepădaţi orice necurăţie şi orice revărsare de răutate şi primiţi cu bl‚ndeţe Cuv‚ntul sădit Ón voi, care vă poate m‚ntui sufletele.
  22. Fiţi Ómplinitori ai Cuv‚ntului, nu numai ascultători, Ónşel‚ndu-vă singuri.
  23. Căci dacă ascultă cineva Cuv‚ntul, şi nu-l Ómplineşte cu fapta, seamănă cu un om, care Óşi priveşte faţa firească Óntr-o oglindă;
  24. şi, după ce s-a privit, pleacă şi uită Óndată cum era.
  25. Dar cine Óşi va ad‚nci privirile Ón legea desăv‚rşită, care este legea slobozeniei, şi va stărui Ón ea, nu ca un ascultător uituc, ci ca un Ómplinitor cu fapta, va fi fericit Ón lucrarea lui.
  26. Dacă crede cineva că este religios, şi nu-şi Ónfr‚nează limba, ci Óşi Ónşeală inima, religia unui astfel de om este zadarnică.
  27. Religia curată şi neÓntinată, Ónaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, este să cercetăm pe orfani şi pe văduve Ón necazurile lor, şi să ne păzim neÓntinaţi de lume.

Постоянная ссылка на эту страницу bibleonline.ru/bible/ron/45/01/.

Выбор перевода и языка



© Библия Онлайн, 2003-2016