1. Fraţilor, chiar dacă un om ar cădea deodată Ón vreo greşeală, voi, care sunteţi duhovniceşti, să-l ridicaţi cu duhul bl‚ndeţii. Şi ia seama la tine Ónsuţi, ca să nu fii ispitit şi tu.
  2. Purtaţi-vă sarcinile unii altora, şi veţi Ómplini astfel Legea lui Hristos.
  3. Dacă vreunul crede că este ceva, măcar că nu este nimic, se Ónşeală singur.
  4. Fiecare să-şi cerceteze fapta lui, şi atunci va avea cu ce să se laude numai Ón ce-l priveşte pe el, şi nu cu privire la alţii;
  5. căci fiecare Óşi va purta sarcina lui Ónsuşi.
  6. Cine primeşte Ónvăţătura Ón Cuv‚nt, să facă parte din toate bunurile lui şi celui ce-l Ónvaţă.
  7. Nu vă Ónşelaţi: ÑDumnezeu nu Se lasă să fie batjocorit.î Ce seamănă omul, aceea va şi secera.
  8. Cine seamănă Ón firea lui păm‚ntească, va secera din firea păm‚ntească putrezirea; dar cine seamănă Ón Duhul, va secera din Duhul viaţa veşnică.
  9. Să nu obosim Ón facerea binelui; căci la vremea potrivită, vom secera, dacă nu vom cădea de oboseală.
  10. Aşadar, c‚t avem prilej, să facem bine la toţi, şi mai ales fraţilor Ón credinţă.
  11. Uitaţi-vă cu ce slove mari v-am scris, cu Ónsăşi m‚na mea!
  12. Toţi cei ce umblă după plăcerea oamenilor, vă silesc să primiţi tăierea Ómprejur, numai ca să nu sufere ei prigonire pentru Crucea lui Hristos.
  13. Căci nici ei, care au primit tăierea Ómprejur, nu păzesc Legea; ci voiesc doar ca voi să primiţi tăierea Ómprejur, pentru ca să se laude ei cu trupul vostru.
  14. Œn ce mă priveşte, departe de mine g‚ndul să mă laud cu altceva dec‚t cu crucea Domnului nostru Isus Hristos, prin care lumea este răstignită faţă de mine, şi eu faţă de lume!
  15. Căci Ón Hristos Isus nici tăierea Ómprejur, nici netăierea Ómprejur nu sunt nimic, ci a fi o făptură nouă.
  16. Şi peste toţi cei ce vor umbla după dreptarul acesta şi peste Israelul lui Dumnezeu să fie pace şi Óndurare!
  17. De acum Óncolo nimeni să nu mă mai necăjească, pentru că port semnele Domnului Isus pe trupul meu.
  18. Fraţilor, harul Domnului nostru Isus Hristos să fie cu duhul vostru! Amin.

Постоянная ссылка на эту страницу bibleonline.ru/bible/ron/55/06/.

Выбор перевода и языка



© Библия Онлайн, 2003-2016