1. Vreau, Ón adevăr, să ştiţi c‚t de mare luptă duc pentru voi, pentru cei din Laodicea şi pentru toţi cei ce nu mi-au văzut faţa Ón trup;
  2. pentru ca să li se Ómbărbăteze inimile, să fie uniţi Ón dragoste, şi să capete toate bogăţiile plinătăţii de pricepere, ca să cunoască taina lui Dumnezeu Tatăl, adică pe Hristos,
  3. Ón care sunt ascunse toate comorile Ónţelepciunii şi ale ştiinţei.
  4. Spun lucrul acesta, pentru ca nimeni să nu vă Ónşele prin vorbiri amăgitoare.
  5. Căci măcar că sunt departe cu trupul, totuşi cu duhul sunt cu voi, şi privesc cu bucurie la buna r‚nduială care domneşte Óntre voi şi la tăria credinţei voastre Ón Hristos.
  6. Astfel dar, după cum aţi primit pe Hristos Isus, Domnul, aşa să şi umblaţi Ón El,
  7. fiind Ónrădăcinaţi şi zidiţi Ón El, Óntăriţi prin credinţă, după Ónvăţăturile care v-au fost date, şi sporind Ón ea cu mulţumiri către Dumnezeu.
  8. Luaţi seama ca nimeni să nu vă fure cu filozofia şi cu o amăgire deşartă, după datina oamenilor, după Ónvăţăturile Óncepătoare ale lumii, şi nu după Hristos.
  9. Căci Ón El locuieşte trupeşte toată plinătatea Dumnezeirii.
  10. Voi aveţi totul deplin Ón El, care este Capul oricărei domnii şi stăp‚niri.
  11. Œn El aţi fost tăiaţi Ómprejur, nu cu o tăiere Ómprejur, făcută de m‚nă, ci cu tăierea Ómprejur a lui Hristos, Ón dezbrăcarea de trupul poftelor firii noastre păm‚nteşti,
  12. fiind Óngropaţi Ómpreună cu El, prin botez, şi Ónviaţi Ón El şi Ómpreună cu El, prin credinţa Ón puterea lui Dumnezeu, care L-a Ónviat din morţi.
  13. Pe voi, care eraţi morţi Ón greşelile voastre şi Ón firea voastră păm‚ntească netăiată Ómprejur, Dumnezeu v-a adus la viaţă Ómpreună cu El, după ce ne-a iertat toate greşelile.
  14. A şters zapisul cu poruncile lui, care stătea Ómpotriva noastră şi ne era potrivnic, şi l-a nimicit, pironindu-l pe cruce.
  15. A dezbrăcat domniile şi stăp‚nirile, şi le-a făcut de ocară Ónaintea lumii, după ce a ieşit biruitor asupra lor prin cruce.
  16. Nimeni dar să nu vă judece cu privire la m‚ncare sau băutură, sau cu privire la o zi de sărbătoare, cu privire la o lună nouă, sau cu privire la o zi de Sabat,
  17. care sunt umbra lucrurilor viitoare, dar trupul este al lui Hristos.
  18. Nimeni să nu vă răpească premiul alergării, făc‚ndu-şi voia lui Ónsuşi printr-o smerenie şi Ónchinare la Óngeri, amestec‚ndu-se Ón lucruri pe care nu le-a văzut, umflat de o m‚ndrie deşartă, prin g‚ndurile firii lui păm‚nteşti,
  19. şi nu se ţine str‚ns de Capul din care tot trupul, hrănit şi bine Ónchegat, cu ajutorul Óncheieturilor şi legăturilor, Óşi primeşte creşterea pe care i-o dă Dumnezeu.
  20. Dacă aţi murit Ómpreună cu Hristos faţă de Ónvăţăturile Óncepătoare ale lumii, de ce, ca şi cum aţi trăi Óncă Ón lume, vă supuneţi la porunci ca acestea:
  21. ÑNu lua, nu gusta, nu atinge cutare lucru!î
  22. Toate aceste lucruri, care pier odată cu Óntrebuinţarea lor, şi sunt Óntemeiate pe porunci şi Ónvăţături omeneşti,
  23. au, Ón adevăr, o Ónfăţişare de Ónţelepciune, Óntr-o Ónchinare voită, o smerenie şi asprime faţă de trup, dar nu sunt de nici un preţ Ómpotriva g‚dilării firii păm‚nteşti.

Постоянная ссылка на эту страницу bibleonline.ru/bible/ron/58/02/.

Выбор перевода и языка



© Библия Онлайн, 2003-2016