1. Şi am auzit un glas tare, care venea din Templu, şi care zicea celor şapte Óngeri: ÑDuceţi-vă, şi vărsaţi pe păm‚nt cele şapte potire ale m‚niei lui Dumnezeu!î
  2. Cel dint‚i s-a dus şi a vărsat potirul lui pe păm‚nt. Şi o rană rea şi dureroasă a lovit pe oamenii, care aveau semnul fiarei şi care se Ónchinau icoanei ei.
  3. Al doilea a vărsat potirul lui Ón mare. Şi marea s-a făcut s‚nge, ca s‚ngele unui om mort. Şi a murit orice făptură vie, chiar şi tot ce era Ón mare.
  4. Al treilea a vărsat potirul lui Ón r‚uri şi Ón izvoarele apelor. Şi apele s-au făcut s‚nge.
  5. Şi am auzit pe Óngerul apelor zic‚nd: ÑDrept eşti Tu, Doamne, care eşti şi care erai! Tu eşti Sf‚nt, pentru că ai judecat Ón felul acesta.
  6. Fiindcă aceştia au vărsat s‚ngele sfinţilor şi al proorocilor, le-ai dat şi Tu să bea s‚nge. Şi sunt vrednici.î
  7. Şi am auzit altarul zic‚nd: ÑDa, Doamne Dumnezeule, Atotputernice, adevărate şi drepte sunt judecăţile Tale!î
  8. Al patrulea a vărsat potirul lui peste soare. Şi soarelui i s-a dat să dogorească pe oameni cu focul lui.
  9. Şi oamenii au fost dogoriţi de o arşiţă mare, şi au hulit Numele Dumnezeului care are stăp‚nire peste aceste urgii, şi nu s-au pocăit ca să-I dea slavă.
  10. Al cincilea a vărsat potirul lui peste scaunul de domnie al fiarei. Şi Ómpărăţia fiarei a fost acoperită de Óntuneric. Oamenii Óşi muşcau limbile de durere.
  11. Şi au hulit pe Dumnezeul cerului, din pricina durerilor lor şi din pricina rănilor lor rele, şi nu s-au pocăit de faptele lor.
  12. Al şaselea a vărsat potirul lui peste r‚ul cel mare, Eufrat. Şi apa lui a secat, ca să fie pregătită calea Ómpăraţilor, care au să vină din Răsărit.
  13. Apoi am văzut ieşind din gura balaurului, şi din gura fiarei, şi din gura proorocului mincinos trei duhuri necurate, care semănau cu nişte broaşte.
  14. Acestea sunt duhuri de draci, care fac semne nemaipomenite, şi care se duc la Ómpăraţii păm‚ntului Óntreg, ca să-i str‚ngă pentru războiul zilei celei mari a Dumnezeului Celui Atotputernic. ñ
  15. ÑIată, Eu vin ca un hoţ. Ferice de cel ce veghează şi Óşi păzeşte hainele, ca să nu umble gol şi să i se vadă ruşinea!î ñ
  16. Duhurile cele rele i-au str‚ns Ón locul care pe evreieşte se cheamă Armaghedon.
  17. Al şaptelea a vărsat potirul lui Ón văzduh. Şi din Templu, din scaunul de domnie, a ieşit un glas tare, care zicea: ÑS-a isprăvit!î
  18. Şi au urmat fulgere, glasuri, tunete, şi s-a făcut un mare cutremur de păm‚nt, aşa de tare, cum, de c‚nd este omul pe păm‚nt, n-a fost un cutremur aşa de mare.
  19. Cetatea cea mare a fost Ómpărţită Ón trei părţi, şi cetăţile Neamurilor s-au prăbuşit. Şi Dumnezeu Şi-a adus aminte de Babilonul cel mare, ca să-i dea potirul de vin al furiei m‚niei Lui.
  20. Toate ostroavele au fugit, şi munţii nu s-au mai găsit.
  21. O grindină mare, ale cărei boabe c‚ntăreau aproape un talant, a căzut din cer peste oameni. Şi oamenii au hulit pe Dumnezeu din pricina urgiei grindinii, pentru că această urgie era foarte mare.

Постоянная ссылка на эту страницу bibleonline.ru/bible/ron/66/16/.

Выбор перевода и языка



© Библия Онлайн, 2003-2016